Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CVM Tomis incepe sezonul cu o noua echipa

Publicat in Ziua Constanta, luni 26 iulie 2010 ·

Dintre jucătorii care au evoluat sezonul trecut la vicecampioana României au mai rămas doar patru

După ce a ratat majoritatea obiectivelor propuse sezonul trecut, formaţia masculină de volei Club Volei Municipal Tomis Constanţa va aborda viitoarea ediţie de campionat cu un lot de jucători schimbat aproape în totalitate.

Astfel, vicecampioana României la volei masculin, CVM Tomis, şi-a definitivat lotul cu care va aborda sezonul 2010-2011 al Diviziei A1. La fel ca în sezonul trecut, când la echipă au venit foarte mulţi jucători noi, în această vară s-a format un lot cu totul nou, care va fi pregătit de un cuplu nou de antrenori, alcătuit din rusul Viktor Sidelnikov, sosit aproape de finalul sezonului trecut în locul lui Stelio de Rocco şi din Răzvan Parpală, fost jucător al constănţenilor. Acesta din urmă îi ia locul lui Mircea Dudaş. Dintre cei 15 componenţi ai lotului din sezonul anterior au fost păstraţi doar patru jucători: centrii Began şi Macovei, universalul Dumitrache şi libero-ul Mihăilă. La capitolul plecări se numără coordonatorii Firpo şi Despotovski, universalul Svetozarevic, centrii Hernandez, Pavel şi Laza, extremele Voinea, Romero, Szalai şi Sajnberger, libero-ul Tănăsescu. În schimb, formaţia constănţeană a transferat în această vară nu mai puţin de nouă jucători, majoritatea tineri. Astfel, au sosit la Constanţa: fostul jucător de la Dinamo, Cristian Chiţigoi (31 de ani, 1.95 metri, universal), Marin Lescov (20 de ani, 1.90 metri, coordonator) şi Dmitri Bahov (19 ani, 1.96 metri, extremă), internaţionali moldoveni, ambii de la Unirea Dej, internaţionalul de juniori Alexandru Zahar în vârstă de numai 16 ani (2.02 metri, extremă), de la CSŞ Tulcea, ucraineanul Igor Markusev (26 de ani, 1.96 metri, extremă), de la Budivelnik Dinamo Bukovina Cernăuţi (locul 4 în campionatul Ucrainei) şi brazilianul Marcos de Oliveira (37 de ani, 1.92 metri, l

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Iată ce subiecte au picat la proba scrisă la limba română!

Ziua Constanta acum o ora
Absolvenții de liceu au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2024 pe 1 iulie, cu examenul la Limba și Literatura Română. Calendar Bacalaureat 2024: 1 iulie 2024: Limba și literatura română 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilul

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum o ora
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană că și-a plagiat teza de doctorat, după operele a doi președinți americani

Ziare.com acum 5 ore
Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, este acuzat de plagiat în teza sa de doctorat susținută în 2005 la Academia de Studii Economice (ASE). Emilia Șercan a publicat o inves

Elena Lasconi: Suntem pentru alegeri la termen. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă Ciolacu a fost sincer / Premierul ne-a spus că după ce va avea dialog cu toate partidele, ar putea fi încă o întâlnire în care să tragem concluziile

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat după discuţia cu reprezentanţii Executivului, că vor vedea dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă Marcel Ciolacu a fost sincer. Lasconi a menţionat că premierul le-a spus că după ce va avea dialog cu to

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Gimnastică: Simone Biles s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris. Ea va participa la a treia Olimpiadă

News.ro acum 2 ore
Superstarul gimnasticii americane Simone Biles s-a calificat oficial duminică pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august), unde speră să strălucească la trei ani după eşecul de la Tokyo. La vârsta de 27 de ani, cvadrupla campioană ol

Scriitorul albanez Ismail Kadaré a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum o ora
Scriitorul albanez Ismail Kadaré, 88 de ani, autor al unei opere monumentale sub tirania comunistă a lui Enver Hoxha, a murit luni dimineaţă, au anunţat editorul său şi spitalul pentru AFP. Kadaré a murit în urma unui atac de cord, a precizat spital

Sondaj INSCOP Mircea Geoană, pe primul loc în topul încrederii românilor, urmat de Nicușor Dan

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, este pe primul loc în topul încrederii românilor în personalități politice, arată un sondaj realizat de INSCOP. Pe locul al doilea se află Nicuşor Dan, urmat de Marcel Ciolacu şi de Nicolae Ciucă. Î

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum 4 ore
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Carburanții s-au scumpit iar! Cât va fi un litru de benzină?

Ziua Constanta acum o ora
Carburanții s-au scumpit din nou de luni, 1 iulie, ca urmare a creșterii accizei la carburanți cu 50%. Prețul benzinei a crescut cu 43 de bani pe litru, iar cel al motorinei cu 40 de bani, potrivit digi24.ro Anul trecut, Guvernul a decis să crească

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

32°
lun.

21°/34°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°