Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MCSI a anulat a doua oară o licitaţie de 1,35 milioane de euro

Publicat in Ziarul Financiar, marți 27 iulie 2010 ·

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a anulat pentru a doua oară procedurile de licitaţie pentru achiziţionarea unui sistem IT destinat creşterii performanţei activităţilor specifice funcţionarilor publici, contract estimat la 5,77 mil. lei (1,35 mil.euro), TVA inclusă. Licitaţia a fost anulată în 6 iulie, potrivit datelor publicate pe site-ul www.e-licitatie.ro, în baza unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Anunţul de participare pentru această licitaţie a fost publicat în 12 mai şi termenul-limită de depunere a ofertelor a fost programat pentru 25 mai. Anterior, Ministerul Comunicaţiilor a publicat în 16 aprilie un anunţ privind achiziţionarea unui sistem IT în valoare estimată de 5,77 mil. lei, deschiderea ofertelor fiind programată pentru 30 aprilie. Cu două zile înainte de expirarea termenului, autoritatea contractantă a anulat licitaţia, motivând decizia prin faptul că "documentaţia de atribuire necesită modificări majore de conţinut fără de care procedura de atribuire ar fi afectată". Denumit "eAcademie pentru funcţionari publici", proiectul urma să fie finanţat din fonduri structurale şi urmărea creşterea performanţei activităţilor specifice ale funcţionarilor publici.

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a anulat pentru a doua oară procedurile de licitaţie pentru achiziţionarea unui sistem IT destinat creşterii performanţei activităţilor specifice funcţionarilor publici, contract estimat la 5,77 mil. lei (1,35 mil.euro), TVA inclusă. Licitaţia a fost anulată în 6 iulie, potrivit datelor publicate pe site-ul www.e-licitatie.ro, în baza unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Anunţul de participare pentru această licitaţie a fost publicat în 12 mai şi termenul-limită de depunere a ofertelor a fost programat pentru 25 mai. Anterior, Mini

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum o ora
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Un autocar cu 57 de persoane și un camion s-au ciocnit. A fost activat Planul Roșu de intervenție, mai multe persoane sunt încarcerate

Ziare.com acum 4 ore
Planul Roșu de intervenție a fost activat în județul Sibiu după ce un autocar cu 57 de persoane și un camion au fost implicate într-un accident. „Plan Roșu activat în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Este vorba de un autocar care a ieșit

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum o ora
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Zeci de morți și dispăruți în urma unui incendiu la o fabrică de baterii de litiu. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu devastator a izbucnit luni, 24 iunie, la o fabrică de baterii de litiu în Coreea de Sud, incendiu soldat cu zeci de morţi, informează AFP şi dpa. Iniţial, pompierii sosiţi la faţa locului au anunţat că o persoană a murit şi o alta a sufe

Aglomeraţie în mai multe puncte de trecere a frontierei la ieşirea din ţară pentru şoferii de autoturisme. Cel mai lung timp de aşteptare este la Nădlac II

News.ro acum o ora
. Mai multe puncte de trecere a frontierei sunt aglomerate luni, coloane de autoturisme formându-se la ieşirea din ţară, atât la graniţa cu Ungaria, cât şi la cea cu Bulgaria. otrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră, cel mai aglomerat este

Paul de România a ajuns pe mâna Curții de Justiție a UE. Sesizarea României cu privire la mandatul european de arestare

Ziare.com acum 22 minute
Ministra Justiției, Alina Gorghiu a anunțat că sesizarea României cu privire la mandatul european de arestare în cazul predării lui Paul de România va fi dezbătută luni, 24 iunie, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Această sesizare a fo

Două municipii din România au intrat în topul celor mai FERICITE orașe din lume. Vezi care sunt acestea și ce loc ocupă în clasament

Gandul acum 26 minute
Cluj-Napoca și Brașov se numără printre cele mai fericite orașe din lume, conform unui studiu global care include 250 de locații. Cluj-Napoca ocupă locul 195, iar Brașovul se află pe poziția 220, ambele orașe fiind remarcate pentru eforturile lor în

A început votul intern în USR pentru alegerea unui nou președinte!

Ziua Constanta acum o ora
A început votul intern în USR pentru alegerea unui nou președinte! Anunțul a fost făcut de formațiunea politică pe pagina de Facebook. „De azi-dimineață, de la ora 8:00, membrii USR votează online noul președinte USR. Votul se încheie pe 26 iunie, l

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de caniculă! Se vor înregistra temperaturi cuprinse între 33 și 35 de grade

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo de caniculă ce vizează mai multe județe din țară. Astfel a fost emisă o avertizare cod galben de val de căldură persistent, disconfort termic ridicat valabilă astăzi 24 iunie 2

24 iunie - Ziua Avocatului Român

Ziua Constanta acum o ora
În fiecare an, la 24 iunie, este celebrată Ziua Avocatului Român, instituită de Congresul Avocaţilor din 1998, ce reprezintă o oportunitate pentru promovarea valorilor profesiei de avocat și a rolului avocatului în statul de drept. Avocații reprez

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

31°
lun.

19°/31°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°