I s-a alaturat Sorinei Balanescu, in aceasta restitutio, un alt rafinat degustator de teatru, Florin Faifer, a carui prefata e o veritabila pagina de dictionar: nimic in plus, nimic in minus fata de ceea ce ar insemna portretul si prestatia lui N. Barbu, definit prin prestanta sobrietatii. Aceste fulguratii despre N. Barbu mi le-a stimulat o masiva carte, fericit intitulata Semnul cumpenei(Editura ARTES, 2010), care restituie buna parte din publicistica autorului, la taman un sfert de veac de la moartea sa. Misia de recuperare, adunare si adnotare a textelor si-a asumat-o Sorina Balanescu, (re)cunoscuta exegeta a fenomenului teatral, autoare a unor sclipitoare scrieri despre „trecute vieti" de doamne, domnite si domni ai Teatrului National din Iasi. Neavind acces la arhiva cronicarului - datorita unui embargo tragi-comic din partea legatarilor testamentari -, a trebuit sa extraga textele, din ziare si reviste „de epoca", la biblioteca, fapt care i-a ingreunat inutil o munca oricum nerasplatita, facuta din pura pasiune. Ceea ce rezulta insa e un segment - 1942-1984 - din istoria Teatrului National „Vasile Alecsandri" si a celor care au slujit aceasta scena. Sint bornele intre care s-a consumat, ardent, demersul critic al celui care semna: N. Barbu, cu rasfringeri, desigur, si spre alte virste ale teatrului alecsandrin, indeosebi spre inceputurile aproape mitizate. Autoarea antologiei a sistematizat „materia" cronologic si tematic, astfel incit, la sfirsitul lecturii, avem, deopotriva, imaginea devenirii unui critic (de la debutul, matur, la ani 20!) si a unui teatru, cu toate cele prin care au trecut. E aici, mai ales, o adevarata galerie a actorilor de seama, care au fost; a celor care vor deveni, intrind si ei in istorie; si a celor care „scriu" astazi istoria ultimelor patru decenii ale Nationalului iesean. E si o galerie a regizorilor, a scenografilor, a dramaturg