Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Lăutarii de la Unic provoacă coşmaruri

Publicat in Adevarul, marți 27 iulie 2010 ·

Patronii restaurantului au ignorat somaţiile emise anul trecut de Garda de Mediu, spre supărarea locatarilor şi a turiştilor. Zgomotul infernal din timpul nopţii lasă şi Hotelul Ceahlău fără clienţi. Mai mulţi turişti au refuzat plata cazării pentru că n-au putut dormi.

Lăutarii care cânta până în zori la Restaurantul Unic îi scot din minţi atât pe proprietarii din zonă, cât şi pe administratorii Hotelului Unic. Aceştia s-au plâns că situaţia a scăpat de sub control şi că, deşi ei au sesizat autorităţile competente să ia măsuri, nimic nu s-a schimbat.

„Este inadmisibil ca în casa mea să nu pot dormi din cauza zgomotului. Reprezentanţii terasei ne-au spus că, dacă nu ne convine situaţia, putem să ne mutăm în altă parte“, a povestit Gheorghe Zaharia, locatar.

Conflict cu tradiţie

Şefii Gărzii de Mediu recunosc că războiul locatarilor cu lăutarii trenează de câţiva ani. „Cunoaştem foarte bine situaţia. S-a întâmplat la fel şi anul trecut şi acum doi ani. Sesizarea primită este în termen de soluţionare“, a fost răspunsul oferit de Neculai Bucşă, prim-comisar în cadrul Gărzii de Mediu Neamţ.

Măsurătorile efectuate anul trecut de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ şi de cei ai Gărzii de Mediu arătau clar că acolo unde limita de sunet admisă era de 50 de decibeli, erau de fapt 68,6. Locuitorii din zonă nu sunt singurii afectaţi de concertele nocturne. În acest final de săptămână, clienţi ai Hotelului Ceahlău, situat în apropierea complexului Unic, au refuzat să achite contravaloarea cazării pentru că nu s-au odihnit din cauza muzicii de la terasă.

Izolarea fonică, promisiune uitată

„Au crezut că de la noi vine problema. Până acum au fost cazuri izolate, dar situaţia se amplifică. Pot să ne reclame la Ministerul Turismului şi să nu mai fim plătiţi în perioada sejurului“, a declarat un a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum o ora
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°