Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi şi prietenii: Real, Barcelona...

Publicat in Romania Libera, marți 27 iulie 2010 ·

Gică Hagi s-a ţinut de cuvânt: la mijlocul lunii august va avea loc la Constanţa unul dintre cele mai puternice turnee de fotbal organizate vreodată în România, cel puţin la nivel de tineret şi juniori.

La competiţia intitulată „Talent Cup", rezervată juniorilor sub 17 ani, vor participa patru echipe: Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi", Galatasaray Istanbul, Real Madrid şi FC Barcelona. Turneul va avea loc în perioada 10-12 august şi se va disputa pe Stadionul Farul din Constanţa, echipele evoluând fiecare cu fiecare. „Am dorit să aducem nume mari, să facem turnee competitive, pentru că doar aşa jucătorii pot progresa. Este un turneu pe care dorim să-l facem cunoscut la Constanţa. Copiii au ocazia să arate cât sunt de buni, iar câştigul o să fie mare, pentru că vor juca împotriva Realului, Barcelonei sau a celor de la Galatasaray. Am dorit să încep acest turneu la care să participe echipele pentru care am evoluat.

La anul vom aduce şi pe Brescia", a spus Hagi, care a anunţat că Academia sa va suporta cheltuielile de transport şi cazare ale echipelor Real Madrid şi FC Barcelona.„Din decembrie am tot comunicat cu ei direct. Au zis că vin, poate că este vorba şi de mine. Am făcut sacrificii, le-am plătit transportul celor de la Madrid şi Barcelona. Vin de departe, dar merită orice sa­­cri­ficiu. E un moment bun să vină cele două echipe, mai ales că Spania a câştigat de curând Cupa Mondială", a adăugat Hagi. „Cupa Stelelor Estului", competiţie rezervată juniorilor sub 15 ani, va avea loc în perioada 17-21 august. La acest turneu au confirmat participarea şapte echipe, Academia de Fotbal „Ferenc Puskas", Dinamo Kiev, Dinamo Moscova, Galatasaray, Legia Varşovia, Levski Sofia, Partizan Belgrad, cărora li se va alătura Academia „Gheorghe Hagi".

Mai mult fotbal!

Hagi s-a plâns că la nivelul copiilor între 7-12 ani sunt prea puţine competiţii la nivel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 22 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Un bărbat acuzat că a agresat sexual o fetiță de școală primară, arestat preventiv după ce inițial fusese eliberat / El este prieten de familie cu părinţii minorei

HotNews acum o ora
Un bărbat din judeţul Prahova care este acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetiţe de şcoală primară şi care săptămâna trecută a fost lăsat liber de Judecătoria Ploieşti a fost arestat preventiv, luni, de Tribunalul Prahova, care a admis contest

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°