Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc, Boc, Boc pînă n-o mai rămînea deloc!

Publicat in Observator Cultural, miercuri 28 iulie 2010 ·

Domnul Emil Boc, ardelean verde de la obîrşie la izvor, a devenit prim-ministru al României printr-o simplă răsucire a destinului. Dintr-un distins (Onest? Obscur? Mediocru?) profesor universitar de „Drept constituţional“, Emil Boc a ajuns primarul unui municipiu ce duce în spate toată istoria Transilvaniei. Oraş unde Lucian Blaga era venerat cu evlavie, iar universitari de talia lui Hadrian Daicoviciu şi Mircea Zaciu erau respectaţi cu preţuire şi admiraţie. Oraş care se făcuse de pomină, după 1989, cu ieşirile iresponsabile ale unui primar de ridicolă amintire. Cine nu-şi mai aduce aminte de numeroasele incidente locale ce făceau ocolul întregii ţări? Aproape că am şi uitat. Uităm mereu, oraşele rămîn. Un Cluj care şi azi livrează învăţămîntului universitar contemporan personalităţi de talia domnului Andrei Marga. Greu de făcut comparaţii, inutil de a mai livra comentarii suplimentare. Emil Boc este ridicat la rang de preşedinte al Partidului Democrat Liberal şi urmează să coboare Carpaţii la Bucureşti, ajungînd pînă la funcţia de prim-ministru. Teribilă onoare şi mîndrie pentru părinţii şi consătenii din Răchiţele, nu degeaba, cu zîmbetul pe buze, tătînele lui i-a proptit un ou roşu în frunte cu prilejul Paştelui din acest an. Ce vrem să relevăm cu acest prilej, dincolo de aerul veşnic supărat şi mereu nemulţumit al unui om obişnuit, cocoţat într-o funcţie de conducere, unde se dovedeşte complet depăşit? Depăşit nu de situaţie, ci în toate situaţiile. Slăbiciunile actualului prim-ministru, ezitările şi neştiinţa lui în treburile cetăţii ar trebui să ne pună pe gînduri. Legile lui Murphy spun clar: fiecare dintre noi ajunge la un anumit grad de incompetenţă. Un bun strungar poate fi un prost şef de echipă. Un bun medic poate fi un dezastruos director de spital. Nu orice muzician poate fi şi un excelent director de instituţie muzicală. Recenta aniversare en f

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum o ora
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Echipa mexicană Pachuca a câştigat Liga Campionilor Concacaf

News.ro acum 19 minute
Echipa mexicană Pachuca a câştigat, sâmbătă seara, pe teren propriu, pentru a şasea oară, Liga Campionilor Concacaf (America de Nord, Centrală şi Caraibe), învingând în finală, cu 3-0, formaţia americană Columbus Crew. Golurile au fost marcate de Ro

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum 21 minute
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Premieră: China anunţă că nava sa a ajuns pe partea întunecată a Lunii

Mediafax acum 3 ore
Chang'e 6 a aselenizat în bazinul Polul Sud-Aitken, duminică dimineaţa, la ora 06.23, ora Beijingului (22.23 GMT sâmbătă), a anunţat Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA), potrivit BBC. Lansată pe 3 mai, misiunea îşi propune să colecteze

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 3 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 3 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum 2 ore
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

26°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°