Pe 25 iulie s-a încheiat cea de-a optsprezecea ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală. Sîntem conştienţi că cei care nu au participat anul acesta la organizare sau în spectacole vor respinge din start titlul propus. Pe aceştia îi invităm să considere că am accentuat cuvîntul „poate“, în sistem comparativ. Semnatarul a fost prezent la Sighişoara încă de la prima ediţie, pe parcursul celor aproape două decenii trăind momente de excepţie, ca şi unele care i-au jignit demnitatea şi inteligenţa. Acum, departe de a fi fost perfect, evenimentul a fost înscris pe o rută onorabilă. S-au creat premisele ca anul viitor manifestarea să se dezvolte, incluzînd şi numele care meritau să fie prezente şi pentru care nu au mai fost fonduri într-o perioadă de criză. Aşa cum anticipam în numărul anterior al revistei Observator cultural, festivalul a fost un succes. Promisiunea organizatorilor de curăţare a festivalului a fost respectată – micii şi berea nu s-au (mai) „desfăcut“ în stradă, ca de altfel nici un sortiment de „prăjeală“. Au lipsit vata pe băţ, merele glazurate, generatoarele de curent (cu tot cu zgomotul lor), ca şi obiectele de talcioc sau din familia vuvuzelelor. În schimb, am avut parte de un spectacol de animaţie fără precedent. Cei trei sute de participanţi la festival, actori, muzicieni, scenografi, ingineri şi tehnicieni de sunet, au purtat, timp de trei zile, costume de epocă în spectacole şi în afara lor, contribuind la crearea unei atmosfere într-adevăr medievale. Partea cea mai interesantă a fost însă concepţia. Nu s-a mai pus accentul pe focusarea atenţiei spre anumite spaţii, ci pe manifestări paralele. Fiecare colţ al cetăţii a fost un centru al festivalului şi chiar al lumii (pentru participanţi; actori şi spectatori). În felul acesta, s-a evitat aglomeraţia, cu atît mai mult cu cît, la fiecare sfert de oră, aveau loc cîte o paradă, o procesiune o