Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satanişti ruşi, condamnaţi pentru că au mâncat patru adolescenţi

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 iulie 2010 ·

Autorităţile ruse au condamnat şase tineri satanişti la pedepse de până la 20 de ani de închisoare, pentru că, în 2008, au omorât patru adolescenţi, într-o pădure, după care i-au tăiat în bucăţi şi i-au mâncat, potrivit ziarelor locale, informează realitatea.net.

Cei şase acuzaţi, dintre care patru erau minori la momentul crimelor, au fost găsiţi vinovaţi de "moartea a patru persoane la finalul unui ritual de iniţiere, de profanare de morminte şi de furt", conform unui comunicat al tribunalului regional din Iaroslavl, din nord-estul Rusiei.

După ce i-au omorât pe cei patru adolescenţi, tinerii, care au subliniat ei înşişi că fac parte dintr-o sectă satanistă, i-au tăiat în bucăţi, pe care le-au gătit şi le-au mâncat. Crimele au fost comise în iunie 2008, iar resturi din corpurile victimelor au fost găsite două luni mai târziu.

Liderul grupului, Nikolai Ogolobniak, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, iar cei cinci complici au primit pedepse între 8 şi 10 ani.

Un al şaptelea membru al grupului a fost găsit iresponsabil şi va fi supus unui tratament psihiatric. Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise, având în vedere natura infracţiunilor şi implicarea minorilor.

Autorităţile ruse au condamnat şase tineri satanişti la pedepse de până la 20 de ani de închisoare, pentru că, în 2008, au omorât patru adolescenţi, într-o pădure, după care i-au tăiat în bucăţi şi i-au mâncat, potrivit ziarelor locale, informează realitatea.net.

Cei şase acuzaţi, dintre care patru erau minori la momentul crimelor, au fost găsiţi vinovaţi de "moartea a patru persoane la finalul unui ritual de iniţiere, de profanare de morminte şi de furt", conform unui comunicat al tribunalului regional din Iaroslavl, din nord-estul Rusiei.

După ce i-au omorât pe cei patru adolescenţi, tinerii, care au subliniat ei înşişi că fac parte dintr-o sectă satanistă, i-

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu, după Consiliul Tripartit: De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut

News.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, după Consiliul Tripartit, că de la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut. Şeful Execitivului mai anunţă că vor menţine până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 18 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 2 ore
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum o ora
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Rafael Nadal - Alexander Zverev, blockbuster în primul tur la Roland Garros! Cu cine debutează Carlos Alcaraz sau Novak Djokovic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Spaniolul Rafael Nadal, cel mai mare nume din istorie turneului de la Roland Garros, a avut parte de o tragere foarte grea în primul tur pe zgura de la Paris. Daniil Medvedvev Novak Djokovic Carlos Alcaraz Andy Murray Stanislas Wawrinka

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 54 minute
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Un TIR scăpat de sub control a făcut prăpăd în Galaţi. A ieşit de pe şosea, a pus la pământ un gard şi s-a oprit într-o casă

Adevarul acum 40 minute
Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs joi, 23 mai, pe un drum din Galaţi. Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a intrat cu vehiculul greu pe contrasens, după care a ieşit de pe şosea şi a pus la pământ un gard din beton, o

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 2 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°