Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cati Hristu, lovit de blestemul DD

Publicat in Ziua Constanta, joi 29 iulie 2010 ·

În plin război eolian, primarul comunei Cogealac, Cati Hristu (sau Hristu Cati, pentru că nu m-am lămurit) a făcut o escală, luni seară, la OTV.

Şi, lovit parcă de blestemul DD, politicianul cu alură de Gigi Becali a aterizat a doua zi la „mititica“. Totul a pornit luni, când, cu atitudine haiducească, Hristu al nostru, alături de un grup de consăteni nervoşi, au pornit o revoltă împotriva uneia dintre firmele care ridică centrale eoliene în preajmă. Parcul eolian a fost foarte mediatizat şi s-a spus chiar că va fi cel mai mare şi mai tare din întreaga zonă geografică. Eu, sincer vă spun, am reţinerile mele, mai ales că am auzit o multitudine de poveşti din acest domeniu şi am cam înţeles cui, de ce şi cum se dau autorizaţii şi aşa mai departe. Însă, pornim de la premisa că totul este în regulă. „Cati Hristu şi ai lui, spaima bodyguard-ului“, părea a fi deviza pe care grupul de protestatari a folosit-o în prima zi a acestei săptămâni. Adevărul e că, dacă existau oameni în ţara asta care nu auziseră de Cogealac, acum au şi ajuns să vorbească despre localitatea constănţeană, să dezbată problema şi să-şi dea cu părerea. Cam asta au făcut majoritatea posturilor TV, însă numai unul singur l-a avut pe Cati Hristu în studio: OTV-ul lui Dan Diaconescu (DD). Şi, a doua zi, când am auzit că l-au „săltat“ pe Cati, mi-am amintit că povestea pare trasă la indigo cu cea mogulaşului DD. Mai mult, Cati Hristu pare să se înscrie pe o listă de invitaţi celebri ai televiziunii poporului şi ai auto-intitulatului viitor preşedinte al României care au văzut din interior celulele puşcăriei. Cap de listă: evident, Tolea Ciumac, nelipsit de la DD, personaj care l-a băgat în tomberon pe patronul de televiziune. Cum să nu fie mândru un om simplu, din popor, aşa cum este primarul din Cogealac, atunci când ajunge pe scaunele pe care, la un moment dat, au stat funduleţul Magdei Ciumac

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 11 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 10 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 10 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°