Există două tipuri de librării. Librăriile mari, moderne, care au în vitrine cele mai noi apariţii editoriale, şi unde înăuntru miroase întotdeauna a hârtie curată, proaspăt tipărită, a nou şi a bani; unde pantofii se aud pe podeaua din gresie, iar ţăcănitul casei de marcat pătrunde printre rafturi. Apoi, există librăriile mici, cele pe care le găseşti pe o străduţă întortocheată, după ce le-ai căutat timp de cel puţin o oră, din care jumătate te-ai învârtit în cerc pe aceleaşi străzi. Librăriile pe care un ochi neatent poate să le scape din vedere, dar către care un ochi de bibliofil va fi atras ca muş-tele de magiun. Cele înspre care te îndrepţi pe jumătate beat de plăcere, cu privirea sticlindu-ţi când te uiţi la cărţile stivuite în vitrină, cărţi care îşi menţin echilibrul precar doar pentru tine, cititorule. Librării în care miroase a praf de cărţi, librării în care podeaua serveşte drept raft uneori, librării în care simţi cum cărţile îţi vorbesc. În prima categorie intru rar, pe cealaltă o caut cu pasiune oriunde m-aş afla.
În două oraşe diferite, fără nici o legătură între ele, există două librării Shakespeare & Company. Prima librărie cu acest nume a fost deschisă în Paris, în 1919, de către Sylvia Beach, o americancă cu pasiune pentru cărţi. Librăria engleză a devenit curând locul perfect de întâlnire al scriitorilor precum Ernest Hemingway, Ezra Pound, Gertrude Stein sau James Joyce, a cărui capodoperă, „Ulise", a fost publicată prima dată de către aceeaşi Sylvia Beach. Astăzi, librăria este visul oricărui împătimit de cărţi: strâmtă şi întortocheată, cu rafturi de sus până jos, ticsite cu cărţi despre orice, într-un amestec de cărţi vechi şi cărţi noi. Nu rataţi etajul al doilea, greu de observat, şi cărţile de afară, printre care puteţi găsi adevărate comori. Bonus: pe pereţi există fotografii cu scriitori celebri, cele mai multe