Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinii: Elena, brandul fatal al Romaniei

Publicat in Ziare.com, joi 29 iulie 2010 ·

"Land of choice" a fost sustras, "Explore the Carpathian garden" suna ca dracu'. Turisti oricum nu mai exista - criza i-a calmat pana si pe neobositii veterani din Occident care strabateau lumea in lung si-n lat.

Traian Basescu si Emil Boc au infiintat un minister pentru Elena Udrea exact cand criza economica cucerea intreaga lume. Ca si cum turismul ar fi devenit ultima placere inaintea mortii, nu prima cheltuiala taiata de pe lista reducerilor.

Peste tot in lume turismul a scazut vizibil, nimeni nu mai investeste in acest sector, iar in timp ce toate statele lumii incearca sa insufle viata economiei adevarate, noi ne inventam si reinventam in permanenta brandul. O goana dupa forma, in timp ce continutul este lasat prada falimentului si colapsului. O activitate care pentru ministrul Turismului si Dezvoltarii se confunda cu afisatul in public si schimbatul toaletelor de cateva ori pe zi.

Ne schimbam brandul precum sosetele ca si cum de asta ar depinde viitorul acestei tari, nu de dezvoltarea in sine a economiei, infrastructurii si societatii. Pentru ca aceste anomalii sa poate fi posibile, exista o minte in Guvern care a reusit sa le subjuge pe toate celelalte. Ea a convins un partid, un Executiv si un presedinte ca este cea mai buna. Nu e putin lucru, cu atat mai mult trebuie apreciat.

Imbracata cu scutul intangibilitatii, Elena Udrea a reusit performante considerabile. A cheltuit sume enorme fara niciun rezultat, a imbracat sute de costume si a calarit tot ce se putea, de la cai si biciclete pana la mai multe ministere deodata, fara a lasa nimic in urma. Turistii nu au mai venit niciodata. Ba chiar au fugit in tari mai ieftine si mai frumoase - vezi Croatia, Muntenegru, Bulgaria.

Romania nu ofera nimic, dar ne place sa ne iluzionam ca suntem buricul Pamantului, centrul Universului si cei mai ospitalieri din

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum 10 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Câștig în instanţă pentru Primăria Timișoara în procesul vizând administrarea a două cimitire

Timpolis acum 37 minute
Sursă foto: Horticultura Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Timiș, procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local care vizează preluarea de către Horticultura, pe o perioadă de cinci

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum 24 minute
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Scandal în BOR. Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Victimele, elevi ai Seminarului Teologic

Adevarul acum o ora
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Acesta a fost pus sub acuzare în urma dezvăluirilor făcute de jurnaliștii Diana Oncioiu și Ovidiu Vanghele, relatează HotNews.

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

O statuie a lui Abraham Lincoln se topeşte, la Washington, din cauza căldurii

News.ro acum o ora
O sculptură în ceară a lui Abraham Lincoln realizată de către Sandy Williams IV s-a topit parţial din cauza căldurii puternice de la Washington. Această sculptură de aproape doi metri înălţime, care cântăreşte un pic peste o tonă, este o copie a sta

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

21°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°