Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Mâine se alege Miss Salvamar

Publicat in Adevarul, joi 29 iulie 2010 ·

Mâine seară, în Crema Summer Club, City Night alege Miss Salvamar. Fetele vor defila în costume de salvamar şi îşi demonstra abilităţile de salvator.

La malul mării se anunţă un weekend incendiar. 62 de fete se întrec în a demonstra că merită să fie Miss Salvamar. Al doilea weekend nebun la mare: prezentări de modă, Miss Litoral, Miss Salvamar, Armand Assante, Michael Bolton Actorul Armand Assante va decerna titlul de Miss Litoral „Dacă luna trecută am desemnat Miss Cowboy, luna aceasta vom alege Miss Salvamar. Cele mai sexy fete s-au înscris pe site-ul City Night, iar noi vom alege mâine doar 10 dintre ele. Le vom duce în club cu limuzina şi le vom supune la două probe", spune Radu Roşu (25 de ani), organizatorul evenimentului. Mamaia, primul Festival internațional de tango argentinian; lecții gratuite de dans pentru turiști Vor salva băieţi din piscină

La prima probă, concurentele vor defila în costume de salvamar, iar în a doua parte a concursului ele vor trebui să-şi demonstreze abilităţile de salvator. „Va fi o probă haioasă, pentru că le vom pune să sară în piscină şi să salveze pe unul dintre băieţii care va fi acolo", adaugă Radu Roşu. Vârf de sezon cu peste 150.000 de turiști; se anunță un nou weekend plin datorită evenimentelor Premiile Fata care va fi desemnată Miss Salvamar va beneficia de un contract cu o agenţie fotomodele de un an, va avea posibilitatea de a fi prezentatoarea unei ediţii a eminsiunii City Nights, va beneficia de un curs de conducere a ambarcaţiunilor cu motor, precum şi de o croazieră de trei ore pe mare. Ce alegi - plaje curate şi scumpe la bulgari sau distracţii extreme şi costisitoare la români? (III) Bulgarii au oferte înșelătoare la cazare, iar românii cer tarife mari Monster Truck Show, pentru prima dată pe litoral În plus, câştigătoarea va primi, printre altele, un book foto profesional, bijuterii, produse co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea a scăpat definitiv de acuzaţiile din Dosarul Hidroelectrica / Fostul ministru trebuie însă să plătească prejudiciul de 3,5 milioane de euro

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a scăpat definitiv de Dosarul Hidroelectrica, în care era acuzată că a primit echivalentul a aproape cinci milioane de dolari mită, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de repunere a

Cod roșu de furtună în zona montană a județului Bistrița-Năsăud. Zonele unde vântul va atinge și peste 90 de kilometri pe oră

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, marţi, 4 iunie, o avertizare cod roşu de furtună, pentru localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit meteorologilor, marţi, în intervalul 14:30 - 15:15, este cod roşu în câteva localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt vizate loc

Marile spitale din Londra, atacate cibernetic. Mai multe proceduri medicale au fost suspendate

Mediafax acum 44 minute
Atacul a fost anunţat marţi, iar autorităţile vorbesc despre un „incident IT major”, potrivit Sky News. Au fost afectate mai multe spitale importante, iar unele proceduri au fost suspendate. De asemenea, cazurile urgente au fost redirecţionate către

Inspecția Judiciară: Judecătoarea Ancuța Popoviciu a dat dovadă de gravă neglijență în dosarul lui Vlad Pascu, 2Mai

Gandul acum 32 minute
Inspecția Judiciară a decis că judecătoarea Ancuța Popoviciu a dat dovadă de gravă neglijență în dosarul lui Vlad Pascu, autorul tragediei de la 2 Mai. Este vorba de magistratul care a creat o emoție publică teribilă în momentul în care a întrebat d

Aeronave F-18 Hornet din Finlanda vor executa misiuni NATO de Poliţie Aeriană timp de două luni în România

Ziare.com acum 2 ore
Șapte aeronave F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze vor executa timp de două luni misiuni de politie aeriană, alături de Forțele Aeriene Române și Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în spațiul aerian al României. Șapte aeronave F-18

Adolescent de 16 ani din Bihor în arest preventiv după ce și-a înjunghiat un prieten în timpul unei discuții în contradictoriu

Ziare.com acum o ora
Poliția a anunțat că un adolescent de 16 ani din localitatea Sâniob, din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat un prieten, un tânăr de 23 de ani. Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţi

CNSAS verifică documentul care acuză că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea: Nu a fost eliberat de noi

Ziare.com acum o ora
CNSAS a transmis că nu a eliberat documentul care atestă că edilul Capitalei, Nicușor Dan, ar fi colaborat cu Securitatea și a dispus verificarea cu celeritate a raportului oferit presei de către PSD. << În contextul apariției în spațiul public a do

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

[P] Adversarele României fac ultimele reglaje înaintea Campionatului European

HotNews acum o ora
Belgia și Slovacia, două dintre adversarele naționalei României în grupa de la EURO 2024, dispută miercuri, 5 iunie, amicale importante în vederea participării la Campionatul European găzduit de Germania. Pe Betano, cu Bet Builder activat, toate par

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/27°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°