Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operaţiunea "Borcaniada"

Publicat in Jurnalul, joi 29 iulie 2010 ·

Borcanele au fost adunate de la pompierii din Târgu-Mureş, Reghin, Târnăveni, Sighişoara şi Sărmaşu, în total numărate şi inventariate 18.320 de bucăţi. S-au adunat din vremurile bune, când fasolea, tocana de cartofi şi varza erau la ordinea zilei. Din 1995 nu le-a mai luat nimeni la schimb, iar din 2006 s-a terminat şi cu militarii în termen.

"A fost hrănire la militari în termen şi în acea perioadă se cumpărau alimente, iar pe timp de iarnă se cumpărau conserve la borcan şi compoturi. Borcanele au fost introduse în gestiune. S-a terminat cu militarii în termen, în decembrie 2006, şi acum urmează procedura să le valorificăm. Dacă nu se valorifică de un agent economic, există procedura de casare. Este ca la o licitaţie, se depune o garanţie, este un caiet de sarcini şi se valorifică", a explicat maiorul Mihai Damian, şeful Serviciului Logistică din cadrul ISU "Horea" Mureş.

Nu le vând la bucată, la tarabă în faţa unităţii, ci pe loturi sau toate odată, prin licitaţie publică, după zeci de formalităţi. Preţurile variază în funcţie de mărime şi de vechime şi sunt sub preţul pieţei, dar nici un cumpărător nu s-a arătat interesat. "Sunt mai ieftine decât cele noi de pe piaţă, dar sunt fără capac şi majoritatea sunt fără filet. Am dat telefoane la fabricile de conserve, dar toate cumpără borcane direct de la fabricile de sticlă şi nu le mai interesează partea de borcane vechi. Din experienţa colegilor din ţară, nu a venit nimeni, ce să faci cu ele. Gospodinele... vedeţi, majoritatea borcanelor din comerţ sunt cu capac. Ale noastre sunt fără capac şi, dacă te duci şi cumperi, tot acolo ieşi la preţ, aşa că mai bine le cumperi de noi." Toţi banii intră la bugetul de stat, în jur de 5.000 de lei.

Rând pe rând, se vinde toată averea pompierilor. "În 2007 am mai vândut porumb, care ne-a rămas după ce s-a închis gospodăria agrozootehnică, în ca

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 55 minute
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul anunţă semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană, după finalizarea unor negocieri

News.ro acum o ora
Preşedinţia ucraineană anunţă miercuri semnarea ”într-un viitor apropiat” a unui Acord de Securitate cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. ”Echipe de negociatori al

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice, botezată Nadia Comăneci

Mediafax acum 28 minute
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a schimbat denumirea avionului după ce a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Primul deces de anul acesta din cauza caniculei, în România. Un bărbat a murit în timp ce lucra la acoperişul unui bloc

Adevarul acum o ora
Miercuri s-a înregistrat primul deces de la noi din cauza caniculei. Este vorba despre un bărbat din Vaslui, care a fost descoperit mort pe acoperişul unui bloc, unde făcea lucrări de reparaţii.

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 2 ore
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 4 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 5 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum 2 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

UNTOLD răsplătește elevii de 10 ai României, prin campania „BAC DE 10”

Ziua Constanta acum 3 ore
Creatorii UNTOLD sunt alături de elevii de 10 ai României într-o nouă inițiativă “BAC DE 10”, cea mai longevivă campanie de încurajare a performanței prin educație. Performanța elevilor de 10 va fi recompensată cu experiențe memorabile și anul acest

Vremea

București
acum

34°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°