Nemşa este un sat săsesc, din judeţul Sibiu, locuit de ţigani care cresc nişte capre franţuzeşti primite în dar de la o fundaţie americană, prin filiala europeană din Olanda. Saşii şi caprele au schimbat, fiecare în felul lui, viaţa ţiganilor din Nemşa, stabiliţi aici începând de pe la 1900 ca argaţi ai saşilor.
Întâi, saşii i-au învăţat câteva lucruri de-ale lor: să facă o meserie, nu să stea cu mâna întinsă, să spună bună ziua, să meargă la şcoală, să-şi ţină casele, hainele şi trupurile curate. Când saşii au plecat din Nemşa, de-au mai rămas doar trei dintr-un sat întreg, şi nici aceia saşi-saşi, a început şi învăţătura lor să slăbească în rândul ţiganilor şi au prins să apară copii murdari pe străzi, case într-o rână şi fără acoperiş, femei şi bărbaţi lipiţi de uşa primăriei ca să primească ajutor social. Şi deodată, când părea că alunecarea în rău nu mai poate fi oprită, de peste mări şi ţări au apărut în sat vreo două sute de capre franţuzeşti, parcă scăldate în ciocolată, drăguţe şi sfioase ca nişte fete mari. Şi caprele astea i-au întors cumva înapoi la bunele lor deprinderi mai vechi, săseşti.
Capra te obligă să te scoli de dimineaţă, s-o mulgi, s-o duci la păscut, să o aperi de ploaie şi de căldură, de urs, de hoţi, de boli, să îi faci curăţenie în saivan, să îi aduni fân pentru iarnă. Te obligă să te ţii curat, altfel nu mai cumpără nimeni lapte de la tine. Pe scurt, caprele, mai ales cele franţuzeşti, atât de sensibile, îţi impun o responsabilitate, o mulţime de obligaţii. Şi încet-încet, caprele astea îţi construiesc un stil de viaţă. Aşa explică Iulius Comiza rolul civilizator al caprei.
Iulius este liderul ţiganilor din Nemşa. Lider, nu bulibaşă. Ei nu mai au nimic din tradiţiile ţigăneşti, nici limba n-o mai ştiu. Toţi vorbesc româneşte, iar bătrânii mai ştiu în plus şi nemţeşte. Cum s-a întâlnit Iulius cu capra?