Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primaria taie lumina pe strazi mai devreme Florin Gheorghe - „Planul cu iluminatul a fost prost facut de cei din subordinea lui Mazare"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 30 iulie 2010 ·

Reducerea cheltuielilor din Primărie îi lasă pe constănţeni în beznă, iar monumentele şi instituţiile, în întuneric.

Cu două zile în urmă, primarul Constanţei, Radu Mazăre, anunţa că va face reduceri drastice la factura energiei electrice. Din acest motiv, urma ca de la 1 august să se renunţe total la iluminatul monumentelor, bisericilor şi instituţiilor, iar becurile de pe bulevarde să funcţioneze în sistem zig-zag, adică, atunci când unul este aprins, celălalt este stins. Cu toate acestea, economisirea facturii de curent electric a început mai devreme, deoarece, în cartierul Poarta 6, iluminatul public funcţionează o zi cu o zi, iar instituţiile nu mai sunt luminate deloc. Pentru a nu ne situa într-o gravă eroare, am luat legătura cu reprezentanţii Enel Dobrogea, care au spus că nu există nicio defecţiune sesizată în Poarta 6 şi că iluminarea publică din cartier este sarcina direcţiei din Primărie. Viorel Farcaş, şeful Serviciului Iluminat Public din cadrul primăriei, are o altă părere. „În cartiere s-a hotărât să se aprindă lumina cu jumătate de oră mai târziu şi să se stingă cu jumătate de oră mai devreme, adică iluminat public există în intervalul orar 21.30-4.30. Sperăm să trecem la un program normal de iluminat cât mai curând posibil. În ceea ce priveşte monumentele, bisericile şi instituţiile, în proporţie de 80% s-a stopat iluminarea lor", a precizat Viorel Farcaş. Şi totuşi, decizia luată de primarul Mazăre nu trebuia să fie votată mai întâi de consilierii locali? „În primul rând, eu nu cred că este normal să se umble cu reducerile de cheltuieli la sectoarele acestea. Nu trebuie să sufere direct oamenii de pe urma unei hotărâri a Guvernului. Nu cred că este neapărat ca această decizie a edilului să treacă prin Consiliul Local, dar, dacă se dovedeşte a fi adevărate măsurile drastice din Poarta 6, atunci, la următoarea şedinţă de Consiliu Local, voi lua

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 28 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 36 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum o ora
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Wizz Air introduce două noi rute din România şi frecvenţe crescute pe alte cinci

Mediafax acum 59 minute
Noile destinaţii sunt Memmingen (Germania): patru zboruri pe săptămână - marţi, joi, sâmbătă şi duminică şi Bari (Italia): trei zboruri pe săptămână - luni, miercuri şi vineri. De asemenea, din vara anului viitor, compania reia rutele spre Madrid: d

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active ale companiei de către Digi România

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleiaşi companii. ”Consiliul Concurenţei analizează t

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°