Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avalanşă de certificate false de urbanism

Publicat in Romania Libera, vineri 30 iulie 2010 ·

Mai multe certificate de urbanism semnate în fals au fost depistate la Târgu-Mureş de autorităţile locale. "Suntem în măsură să punem la dispoziţie un dosar complet pentru a demonstra că au apărut falsificatorii de certificate de urbanism", a declarat primarul de la Târgu-Mureş, Dorin Florea, potrivit căruia până acum cinci astfel de înscrisuri au fost descoperite. "Este un gen de activitate cu care un ne-am mai confruntat până acum", a declarat Florea potrivit căruia trei din înscrisurile falsificate au acelaşi autor, respectiv un tehnician din domeniul arhitectural, pe care urmează să îl trimită în faţa organelor de anchetă. "În momentul în care voi înainta plângerea penală vă vom comunica şi numele celui în cauză", a mai declarat primarul de la Târgu-Mureş. El mai susţine că, pe certificatele de urbanism în cauză, toate cele trei semnături care ar trebui să aparţină unor angajaţi din Primărie au fost falsificate. Singura semnătură în original de pe documentaţiile suspecte este cea a arhitecţilor care au certificat proiectul.

Adrese către arhitecţi

"Facem o adresă către toţi arhitecţii oraşului să îi avertizăm că au apărut escrocii şi în domeniul acesta", a mai spus Dorin Florea, care afirmă că sunt arhitecţi care semnează proiectele unor "aşa-zişi urbanişti" cu care lucrează, fără a mai verifica documentaţia şi, astfel, ajuns în situaţii care pot atrage asupra lor răspunderea penală. "Rog arhitecţii să un cadă în plasa milosteniei acestor oameni. Ştiţi foarte bine că neglijenţa e trecută la penal", a mai adăugat edilul-şef de la Târgu-Mureş.

Mai multe certificate de urbanism semnate în fals au fost depistate la Târgu-Mureş de autorităţile locale. "Suntem în măsură să punem la dispoziţie un dosar complet pentru a demonstra că au apărut falsificatorii de certificate de urbanism", a declarat primarul de la Târgu-Mureş, Dorin Florea, potrivit cărui

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte, în prezent, criteriile pentru a adera la zona euro

News.ro acum 24 minute
Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul ei de convergenţă, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, de Cehia, de Ungaria, de Polonia, de România şi de Suedia în direcţia aderării la zona euro. Documentul evidenţiază rezultate mix

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 37 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum 12 minute
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 21 minute
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Reacția Rusiei după alegerea lui Mark Rutte la șefia NATO: ”Puţin probabil să poată schimba ceva”

Ziare.com acum 22 minute
Rusia a declarat miercuri, 26 iunie, că alegerea prim-ministrului în exerciţiu al Ţărilor de Jos, Mark Rutte, în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să reprime în m

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°