În vremuri normale, într-o ţară normală, misiunea unei Bănci Naţionale este mai degrabă aceea de maestru de ceremonii al unor elegante mondenităţi financiar-bancare. În vremuri de criză, într-o ţară fragilă, cu o monedă "volatilă", Banca Naţională chiar are de lucru. Cu atât mai mult cu cât, în domeniul pe care-l gestionează, conceptul de fair-play este, în cel mai fericit caz, unul pur teoretic.
România de azi nu prea e o ţară normală şi nici vremurile nu sunt tocmai normale. Cât despre moneda noastră naţională, Leul, aceasta e fugărită cu tenacitate feroce de suratele ei europene şi din Lumea Nouă. În aceste condiţii, Banca Naţională a României nu mai este arbitru ci a fost obligată să devină jucător. De abilitatea sa depinde, în ultimă instanţă şi pe înţelesul tuturor, ce anume vom putea cumpăra mâine din magazie cu, să zicem, 10 RON: trei beri (ca acum) sau o jumătate de scobitoare doar puţin folosită.
Recent, oficiali ai Băncii Naţionale a României au anunţat că au evitat un "atac" asupra monedei naţionale. Sunt termeni de front. Că banii din buzunarele noastre sunt mai mulţi sau mai puţini, valoarea lor e generată de capacitatea şi abilitatea unei Instituţii de a face ca pielea leului să rămână pe Leu iar nu pe băţ. Iar asta presupune pricepere şi determinare.
În 2010, Banca Naţională a României împlineşte 130 de ani de la înfiinţare. Ziarul de Duminică a scris, la vremea potrivită, despre faptul că la sediul Băncii a avut loc simpozionul "Palatul vechi al BNR - capodoperă a patrimoniului arhitectural al României", prilej cu care a fost lansat şi volumul "BNR - Cronica restaurării Palatului vechi" semnat de arhitect Cristina Ţurlea.
Lucrările de restaurare (aproape încheiate) au durat mult, au costat mult (banii au fost alocaţi din fondurile BNR) şi au presupus un efort uman considerabil. Dar a fost oare nimerit ca festivităţile pri
