Publicarea informaţiilor despre existenţa dosarului Cristi Tabără a fost o decizie editorială foarte complicată.
Indiferent dacă este vinovat sau nu, scandalul pe care-l generează un astfel de articol afectează iremediabil imaginea publică a celui implicat.
Dacă este vinovat, opinia publică trebuie să fie informată, pentru a nu avea o imagine deformată asupra persoanei publice, în aceeaşi măsură model de comportament public şi lider de opinie. Dacă nu este vinovat, personajul implicat nu are nicio şansă să rămână fără cicatrice după un astfel de scandal, care, aproape fără excepţie, scapă de sub control.
Povestea ajunge în paginile tabloidelor. În total dispreţ pentru normele deontologice ale profesiei de jurnalist, acestea intră cu cizmele de cauciuc în viaţa intimă, anihilând prezumţia de nevinovăţie. Protagonistul este condamnat de opinia publică înainte ca instanţa să se pronunţe, iar un eventual verdict favorabil în justiţie nu poate înlătura prejudiciile de imagine suferite de acesta.
Pe de altă parte, încărcătura emoţională din jurul acestui subiect este imensă. Era previzibil că emoţionalul va domina raţionalul în dezbaterea publică. Cristi Tabără este tipul de vedetă opus starletelor frivole care domină viaţa mondenă autohtonă. O persoană erudită, absolvent de teologie - deci format într-un mediu moral -, cu o imagine publică pozitivă şi cu un capital de simpatie pe măsură.
Când un ziar dezvăluie o acuzaţie de viol la adresa unei astfel de persoane, reacţia publică este uşor de anticipat. În lipsa unei sentinţe în justiţie, oamenii se solidarizează cu vedeta lor preferată. Din acest motiv, publicarea unei astfel de informaţii este extrem de riscantă pentru un ziar. Dacă nu cântăreşti foarte bine faptele, scandalul generat te poate îngropa. Credibilitatea se câştigă cel mai greu şi se pierde cel mai uş
