Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Mititelu este optimist: „E timpul să câştigăm în Ghencea!“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că s-ar mulţumi şi cu un rezultat de egalitate în această seară, la meciul cu Steaua, dar crede că este timpul ca ehipa sa să câştige în Ghencea după o pauză de 21 de ani.

Mititelu a caracterizat meciul cu Steaua ca fiind unul al orgoliilor şi nu a uitat de subiectul Dorel Stoica, jucător pe care îl acuză de trădare pentru că a ales să semneze cu gruparea din Ghencea.

"Este un meci al orgoliilor pentru Universitatea, nu pentru Dorel Stoica. Nu se poate spune acum dacă Steaua e mai bună ca CFR Cluj, peste 10-12 etape vedem. Ne-am bucura şi de un rezultat de egalitate, dar eu cred că e momentul să câştigăm“, a spus finanţatorul oltean la sport.ro.

„La Steaua nu au fost niciodată atâţia olteni ca acum. Stoica e legimitat la Steaua, nu vreau să mai vorbesc de el. Nu e problema mea ce declară el, ceea ce a spus o să îl coste în timp. Să nu uite că au fost câteva sute de mii de oameni care l-au apreciat. Niciun jucator de-al Universităţii nu va face obiectul unui transfer în România. Nu am fost prieten cu Piţurcă, era mai mult o relaţie de amiciţie. Nu cred că unui prieten îi iei jucătorul aşa", a mai spus Mititelu.

Clubul oltean vrea să conteste dreptul de joc al lui Dorel Stoica la meciul direct de astăzi. "Vom proceda după modelul Timişoarei «Varga - Bălan». Dacă îl vom vedea pe foaia de joc, vom face contestaţia în timpul partidei", a dezvăluit Mititelu, care nu va contesta legitimarea lui Dorel la Steaua, ci faptul că ar fi încă sub contract cu Universitatea.

Partida Steaua - Universitatea Craiova se va disputa astăzi, de la ora 20.00.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 31 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°