Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la deshumat morminte, la renovari de sedii pentru cei cu dare de mana Firma lui Iofcea modernizeaza pe miliarde, sediul CNAPMC

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Democrat-liberalul cernavodean a arătat că firma sa prosperă şi pe timp de criză şi că poate face afaceri atât cu pesedista Mariana Mircea, cât şi cu instituţia condusă de colegul său de partid Valentin Zeicu

Când statul dă afară bugetari pe capete, reduce salariile şi măreşte impozitele, unele companii naţionale o duc, se pare, mai bine ca oricând, başca mai au şi bani de investiţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi aspectul locului de muncă.

Este vorba despre Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa, care pe vreme de criză se apucă de renovarea şi recompartimentarea sediului. În acest sens, instituţia condusă de democrat-liberalul Valentin Zeicu, a organizat o procedură de achiziţie pentru un contract de lucrări a căror valoare estimată a fost de 1.094.900 lei fără TVA, adică de aproape 11 miliarde de lei vechi. Aşa cum aflăm din anunţul de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, la licitaţie au participat cinci firme. Societatea care s-a potrivit, se pare, cel mai bine pretenţiilor CNACN şi cu care instituţia a bătut palma pe data de 7 mai anul acesta este SC AD Power SRL Cernavodă, adică tocmai firma care s-a ocupat de construcţia controversatei case mortuare din Cernavodă şi care a deshumat morminte cu buldoexcavatorul. Dar în aceste vremuri, o firmă de construcţii trebuie să facă, se pare, orice ca să supravieţuiască, iar contractul încheiat cu CNACN îi asigură firmei cernavodene mai mult decât necesarul pentru a-şi menţine existenţa - Iofcea nu a luat chiar 11 miliarde de la CNAPMC, dar a luat 654.724,01 lei, adică peste 6,5 miliarde de lei vechi, ceea ce nu-i de colo într-o vreme în care

lumea face de regulă, economii la capitolul renovări.

Un „os de ros" şi de la Mariana

Reamintim că AD Power îi aparţine afaceristului cernavodean Adrian Iofcea, membru al aceleiaşi formaţiuni ca

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum o ora
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

HiSky va opera primul zbor direct București - New York, după o pauză de 20 de ani

Wall-Street.ro acum 35 minute
Compania HiSky va opera vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii, după mai mult de 20 de ani. Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota

Accident cu mai multe persoane rănite în judeţul Sălaj. A fost activat planul roşu de intervenţie

Mediafax acum 20 minute
UPDATE Conform ISU Sălaj, accidentul s-a produs între două autoturisme şi au fost implicate 12 persoane. 7 persoane au fost duse la UPU Zalău. Celelalte persoane implicate nu au avut nevoie de transportul la spital. ŞTIREA INIŢIALĂ Şase persoane sun

(P) Întâlnire surpriză, înaintea alegerilor. Gabriela Firea, discuţie cu femeile rome din Capitală

News.ro acum 14 minute
Gabriela Firea mizează la alegerile de duminică, 9 iunie, şi pe sprijinul femeilor rome din Bucureşti. Într-o postare pe contul personal de socializare, candidata PSD a postat imagini de la o întâlnire cu femei din comunitatea romă din Capitală. „Fe

Un proces de 1,3 miliarde de dolari din Marea Britanie acuză Amazon că a folosit incorect datele micilor vânzători

News.ro acum o ora
Amazon se confruntă cu un proces colectiv de un miliard de lire sterline (1,3 miliarde de dolari) din partea unor retaileri britanici care susţin că platforma online le-a folosit abuziv datele pentru a-şi creşte propria cotă de piaţă şi profiturile,

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

VIDEO S-a deschis Transfăgărăşanul. Mesajul drumarilor: atenţie la urşi!

Mediafax acum 47 minute
„Precizăm că circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea traficului în condiţii de siguranţă”,

BANCUL ZILEI | Sună o tipă la Poliție

Cancan acum 44 minute
CANCAN.RO vrea să vă aducă zâmbetul pe buze, așa că v-a pregătit o glumă bună și-n această zi. O tânără sună la Poliție fără să stea pe gânduri și le spune oamenilor legii că cineva i-a devastat mașina. După 5 minute, ea realizează că a dat-o în bar

Accidentul de la 2 Mai - Dosarul Vlad Pascu, nou termen la Judecătoria Mangalia / Instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice / Pascu ar urma să fie prezent în sala de şedinţă

News.ro acum 3 ore
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia, iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din

Airbus a prezentat conceptul de dronă stealth, asemănător cu un avion ”Wingman”, la o expoziţie aerospaţială uriaşă de la Berlin

News.ro acum 3 ore
Airbus a dezvăluit săptămâna aceasta conceptul pentru o nouă dronă de luptă, numită Wingman, prezentând un model al acesteia la uriaşul salon aerian ILA din Berlin, relatează CNBC. Drona ar fi ”o escortă fără pilot pentru avioanele de luptă cu echip

Vremea

București
acum

27°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

25°
vin.

19°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°