Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politic Show: PDL cere capul lui Boc pe mai multe fronturi; 32 parlamentari PDL isi negociaza trecerea in Opozitie; Veniturile ocazionale dau batai de cap Guvernului

Publicat in HotNews, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

PDL cere capul lui Boc pe mai multe fronturi. Dacă Preda ar trimite din toamnă PDL în opoziţie, Voinescu nu crede în plecarea de la putere, dar cere remaniere "fără a-l exclude pe premier". Cu toate încercările lui Traian Băsescu de a-i găsi circumstanţe atenuante, Emil Boc devine din ce în ce mai contestat în propriul partid, inclusiv în tabăra apropiată Cotrocenilor. Cea mai recentă palmă i-a dat-o ieri Cristian Preda, care susţine practic că, în orice variantă pe care PDL ar adopta-o din toamnă (alianţă lărgită sau opoziţie), Boc nu mai poate fi premier, scrie EVZ

32 parlamentari PDL îşi negociază trecerea în Opoziţie. Din cauza situaţiei de pe scena politică, 32 de parlamentari PDL îşi discută, în secret, trecerea în barca Opoziţiei, susţine senatorul PNL Emilian Frâncu. Migraţia ar fi planificată pentru luna septembrie, chiar înaintea moţiunii de cenzură pe care o vor depune social-democraţii. Potrivit viceliderului grupului liberal, mai mulţi parlamentari democrat-liberali şi-ar negocia plecarea la PSD sau PNL. "Circa 8 senatori şi cam 24 de deputaţi. Ştiu acest lucru discutând cu colegi de-ai mei din Moldova, din Transilvania şi mi-au spus că au purtat discuţii şi unele dintre ele sunt demersuri serioase, de schimbare a opţiunii politice", a declarat Frîncu, scrie Romania Libera

Ce alternative avea Udrea pentru brandul de ţară. Propunerile THR pentru brandul de ţară al României ori nu aveau niciun element grafic, ori imaginea arăta o căsută sau o altă frunză, de data aceasta de stejar. În ceea ce priveşte sloganul, variantele puse la dispoziţia Consiliului de Brand au cuprins "to be explored", "only for travellers" sau "old country, new emotions". "La ultimul consiliu de brand, cei de la THR ne-au prezentat mai multe variante de identităţi vizuale ale brandului, cu diferite imagini şi diferite sloganuri, iar noi am votat-o pe cea actuală, c

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum 36 minute
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Lipsa cimitirelor de animale, o problemă ridicată tot mai des de iubitorii de patrupede din Arad / ”Singura opțiune, la care nu am fi vrut să apelăm, a fost incinerarea”

G4Media acum o ora
Iubitorii de animale din Arad dezbat tot mai aprins, în mediul online, problema lipsei cimitirelor pentru patrupede, mai ales persoanele care locuiesc la bloc plângându-se că nu au unde să-şi îngroape prietenii necuvântători de care au avut grijă an

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum 31 minute
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 43 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 4 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°