Victoria Lăcătuş (25 de ani), femeia de 240 de kilograme care în februarie a născut o fetiţă, a murit ieri. Rudele tinerei acuză medicii de la Spitalul din Slatina, unde tânăra a fost iniţial internată, că au transportat-o prea târziu la Craiova.
Familia tinerei din comuna Drăghiceni, judeţul Olt, a solicitat Serviciul de Ambulanţă Caracal sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, iar de la Caracal, femeia a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Slatina. Sora tinerei îi acuză pe medicii de aici că nu i-au acordat îngrijiri. „Se fâstâceau pe lângă ea, au ţinut-o două ore la Internări. Trebuia dusă imediat la Craiova. Ei au stat la fumat, nici nu au putut să o intubeze", a spus Cristina Şoşoiu (22 de ani).
Fetiţa, în grija bunicii
Conducerea Spitalului din Slatina susţine că medicii au fost tot posibilul pentru a-i salva viaţa. „Pacienta a fost primită la Urgenţă cu diagnosticul insuficienţă respiratorie acută, în observaţie stare toxică-septică. A fost intubată, ventilată mecanic şi supusă unui set de analize. Ulterior, s-a decis transferul la Spitalul Nr. 1 Craiova", a declarat Romeo Stănculescu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Femeia a ajuns în stop cardio-respirator la Urgenţa craioveană duminică, în jurul orei 5.00. „S-a încercat resuscitarea ei timp de 30 de minute, însă nu s-a mai putut face nimic", a spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, Florin Petrescu. Fetiţa de cinci luni a Victoriei Lăcătuş se află în comuna Drăghiceni, în grija bunicii.