Arborii doctrinari nu mai interesează pe nimeni în România. Chiar dacă ar interesa, nu mai sunt la îndemână. Au fost tăiați, mărunțiți și aruncați pe focul tranziției friguroase și fără sfârșit de la totalitarismul unei culori politice la cacofonia ideologică. Politica românească de astăzi este un soi de protopolitic în al cărui intra și extravilan se aude doar zgomotul asurzitor al ineficienței.

Evoluțiile interne ale partidelor folosesc din ce în ce mai mult modelul struțo-cămilei. Există în fiecare partid oameni și curente care pot anima – fără greutăți de adaptare – atmosfera în celelalte formațiuni politice. O migrare a acestor actori dinspre stânga spre dreapta sau invers nu mai miră pe nimeni. Ne-am obișnuit cu șoferii care, dacă semnalizează dreapta, în mod sigur o iau la stânga. Sau invers.

În vreme ce multă lume – de la analiști politici la simpatizanți dezamăgiți – așteaptă o limpezire doctrinară în PDL, partidul-carcalete dă de înțeles că nimic nu-i priește mai mult decât criza de identitate. Se simte în ea ca peștele în apă. Există semne că struțo-cămila cu pene liberale și cocoașă PD își propune să se îmbogățească și cu niște picioare creștin-democrate. La limpezirea capului par a se gândi puțini pedeliști.

Dacă ne luăm după informațiile care circulă de vreo câteva luni, Teodor Baconschi se pregătește să devină membru al PDL. Pierdere de vreme. Cine a luat vreodată în serios pretenția dlui Baconschi că ar fi independent? Este un scenariu răsuflat încă de pe vremea când ”independentul” Traian Ungureanu decidea să facă același pas. Cu sau fără carnet de partid, opțiunea politică a lui Teodor Baconschi este arhicunoscută. Și demnă de respect. Ilustrație & Copyright © 2010: DION

Nici Traian Băsescu nu este în acest moment membru cu țidulă al partidului pe care l-a creat sau, cum susțin unii, i-a fost creat. Totuși, are cineva