E vară. Pe căldura asta până şi noutăţile cele mai zgomotoase par simple reciclări ale evenimentelor, întâmplărilor, trădărilor, scandalurilor şi bârfelor de-acum o săptămână, o lună, un an. În România, toată lumea mediatică taie frunza Elenei Udrea la câini.

Peste tot în lume, marile canale de televiziune transmit reluări, în aşteptarea toamnei şi a emisiunilor ei proaspete ca apa de izvor. Îmi zic să profit şi să retipăresc câteva texte mai vechi – oricum, în ciuda noutăţilor ce ne bombardează în fiecare zi, la o privire mai atentă, puţine lucruri din cele importante s-au schimbat în chip semnificativ. Încep cu un mini-serial publicat în 2006 şi dedicat unui om de a cărui prietenie şi sprijin am avut norocul să mă bucur. Un om care îmi lipseşte din ce în ce mai mult: Jean-François Revel .

Monsieur Revel

Caracas, august 1974. Jean-François Revel îl întâlneşte pe Carlos Rangel. Aşa cum mărturiseşte, Revel va lega cu sclipitorul gânditor venezuelan “o puternică prietenie personală şi o frăţie intelectuală”. Cu o modestie nu tocmai comună intelectualilor, Rangel îl roagă să se uite peste câteva pagini. Ajuns la Paris, Revel realizează că are în mâini miezul de foc al unei analize extraordinare. Coordonator al unei ediţii la editura Robert Lafont, îi oferă imediat un contract lui Rangel. Aşa se explică cum celebra Del buen salvaje al buen revolucionario a apărut pentru prima oară (1976) în franceză - Du bon sauvage au bon révolutionaire - şi nu în spaniolă.

Paris, 1952. Sub pseudonimul Jacques Severin, Revel publică în Esprit un rechizitoriu extrem de dur şi de bine documentat la adresa sistemului naţionalist mexican. Cum Octavio Paz se află în acel moment la Paris ca ataşat cultural în cadrul ambasadei, guvernul mexican este absolut convins (şi absolut aiurea!) că trădătorul ce a scris articolul nu poate fi altcineva decât Octavio Paz. Acestui