Departe de imaginea tipică a adolescenţilor care nici nu ştiu ce le place, sau chiar dacă le place ceva anume, Estera Balintfi şi-a descoperit atât de multe pasiuni încât acestea îi ocupă mai tot timpul.
Plină de vitalitate, adolescenta urmează cursuri de canto, s-a apucat de modeling, citeşte tot ce-i cade sub ochi, iar mai nou învaţă complicata limbă japoneză.
Chip şi voce
De curând, Estera, admisă la profilul de matematică-informatică al Liceului Pedagogic Iosif Vulcan, s-a hotărât să-şi încerce norocul în lumea modelingului. "De mică mă fascinau modelele pe care le vedeam la televizor", spune ea. Gândindu-se că e la vârsta ideală pentru debut, adolescenta a trimis o aplicaţie la agenţia Graziela Models, al cărei model este acum, şi a trecut deja prin prima sesiune foto. "Visez să ajung mare în modeling, să călătoresc, să fac o grămadă de poze şi să prezint cât multe colecţii create de cât mai multe case de modă celebre", spune ea.
Cu mult înainte să se viseze pe catwalk, Estera şi-a descoperit însă darul cântecului. Încă de la vârsta de 9 ani face parte din grupul Vivere, cu care a participat la concursuri naţionale, dar şi internaţionale, şi cu care a obţinut o grămadă de premii. "De acum vreau să mă concentrez pe o carieră de solistă", şi-a propus fata, mărturisind că ar vrea să ajungă o cântăreaţă cunoscută de pop-rock.
Devoratoare de cărţi
Estera are însă şi alte preocupări, şi anume intelectuale. Citeşte foarte mult, în special romane. Pasiunea pentru lectură a căpătat-o după ce a parcurs "La răscruce de vânturi", iar de atunci ea a citit mai multe romane ale aceleiaşi Emily Bronte, dar şi altele scrise de Jane Austen, Agatha Cristie sau chiar Dostoievski, al cărui roman "Crimă şi pedeapsă" l-a început de curând, dar de care se declară captivată.
Tot de la un roman i-a pornit şi pasiunea pentru cultura japoneză. Dup