Profitul net al BRD - Groupe Société Générale (BRD) a scăzut cu 13,7% în primul semestru, la 366,9 mil. lei ( 88,5 mil. euro), de la 425,2 milioane lei în intervalul similar din 2009, iar activele au crescut cu 4,9% comparativ cu sfârşitul anului trecut, la 48,6 mld. lei. Activele totale ale băncii se situau la finele lunii decembrie a anului trecut la 46,3 mld. lei.
Costul net al riscului a crescut în ianuarie-iunie cu 53,9%, la 628 mil. lei (151 mil. euro), comparativ cu 408 mil. lei în acelaşi interval din 2009. "Activitatea băncii este afectată de prelungirea crizei economice, care se traduce în mediul bancar printr-un ritm scăzut al cererii de produse bancare, respectiv printr-un nivel ridicat al costului net al riscului. Eficienţa operaţiunilor BRD a fost susţinută de măsurile interne de control al cheltuielilor, care au contribuit la obţinerea unui foarte bun raport cost-venit. Rentabilitatea activităţii bancare, în general, a rămas la un nivel superior mediei sistemului bancar, iar performanţele operaţionale - creşterea venitului net bancar - reprezintă o dovadă a faptului că modelul de business al băncii este unul viabil, care dă rezultate chiar în circumstanţele unei crize economice prelungite", a declarat în raport preşedintele - director general al BRD - Groupe Société Générale, Guy Poupet.
Banca a consemnat un venit net bancar de 1,75 mld. lei (422 mil. euro), cu 7% mai mare decât în primele şase luni din 2009. Volumul total al creditelor acordate clientelei în perioada analizată a crescut cu 7,1% faţă de finele lunii iunie din 2009, la 34,45 mld. lei. Creditele pentru persoane fizice au ajuns la 16,6 mld. lei, în creştere cu 5%, în timp ce valoarea împrumuturilor acordate persoanelor juridice a crescut cu 9,2%, până la 17,9 mld. lei.
Depozitele clientelei s-au majorat cu 7,8%, la 31,4 mld. lei. Rentabilitatea capitalului propri