Cremele cu protecţie solară şi hainele vaporoase nu fac faţă ultravioletelor, mai ales când avem de-a face cu un cod roşu de radiaţii.
Dermatologii recomandă, mai mult ca oricând, atenţie în selectarea produselor care au rolul de a ne proteja de soare.
Mihaela Leventer, doctor dermatolog, a explicat pentru „Adevărul“ cum se calculează timpul de protecţie al unei creme solare: „dacă pielea noastră se arde în 20 de minute de expunere la soare, fără a fi protejată cu nimic, şi dacă ne dăm cu o cremă cu factor de protecţie 15, atunci suntem protejaţi pentru un timp egal cu 20 x 15, adică 300 de minute, respectiv 5 ore“. Dezavantajul constă în faptul că, odată dată cu cremă, o persoană tinde să stea mai mult la soare, fiind astfel expusă riscului de a face cancer de piele.
Ce nu pot cremele solare
Cea mai rea este expunerea directă la soare. Dermatologii spun că oamenii au o rezistenţă diferită la radiaţii, în funcţie de culoarea pielii. „În privinţa culorii pielii, românii au o rezistenţă medie. O persoană cu piele foarte deschisă se poate arde în 10 minute, iar o alta de culoare închisă doar după trei ore”, susţine medicul dermatolog Mihaela Leventer. Cremele de protecţie solară măresc timpul de expunere la soare după care se arde pielea, spune specialistul. „Din păcate, ele nu reuşesc să ne protejeze şi de modificarea ADN-ului celular, fenomen care duce la cancerul de piele şi care se poate produce tot la expunerea îndelungată la soare”, a declarat dr. Leventer. Potrivit medicilor, în aceste zile, radiaţiile sunt cele mai periculoase între orele 11 şi 18. „Singura protectie reală împotriva efectelor radiaţiilor ultraviolete este cea mecanică, adica umbrela, umbra, hainele corect alese. În ultima vreme au apărut nişte fibre speciale din care se confecţionează haine pentru cei care pescuiesc, fac sport nautic sau joacă golf“, mai spune Mihae