Cazul Heinz Stănescu, maior de securitate, adjunct al sefului Directiei 1, profesor universitar si critic literar. William Totok, corespondentul nostru de la Berlin a avut acces la documentele păstrate în arhiva CNSAS (audio).
Sub titlul „Rapoarte” a apărut în anul 1967 la Editura pentru Literatură din Bucureşti un volum de studii literare, semnate de Heinz [ortografiat uneori: Heintz] Stănescu.
Textele din acest volum cu acel titlu neobişnuit semănau, într-adevăr, cu nişte rapoarte aride, fiind redactate într-un limbaj care doar, pe alocuri, seamăna cu limbajul unui istoric sau critic literar.
„Studiile” ciudate ale lui Stănescu, la vremea respectivă lector la Facultatea de Filologie (secţia germană) a Universităţii din Bucureşti, aminteau de scrierile militante ale unor critici din perioada stalinismului.
Deşi doctrina realismului socialist, impusă după 1948 în conformitate cu modelul sovietic, în 1967 a fost abandonată în România, pentru Heinz Stănescu creaţia literară continua să aibă o valoare doar dacă era partinică şi dacă reflecta lupta de clasă şi materialismul istoric.
De-a lungul anilor, Heinz Stănescu a jucat în România nu numai rolul unui istoric şi critic literar dogmatic vigilent, ci a fost la începutul instaurării comunismului şi un cadru activ al aparatului de represiune, adică al Securităţii.
Lumea se ferea de el şi la Universitatea din Bucureşti se zvonea că ar fi un colaborator al Securităţii. Abia acum, după deschiderea arhivelor Securităţii biografia reală a lui Heinz Stănescu poate fi scrisă şi reconstituită.
Heinz Stănescu (de fapt: Rottenberg) s-a născut la 19 septembrie 1921 la Viena. Tatăl său care era directorul unei firme s-a mutat mai tîrziu la Brăila, unde Heinz a urmat liceul. A activat în cercuri apropiate stîngii comuniste, a scăpat de deportarea în Transnistria (după o intervenţie directă a un