Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a aprobat normele de aplicare a Codului Fiscal

Publicat in Actualitatea botosaneana, marți 3 august 2010 ·

 Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, normele metodologice de aplicare a  prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale,  respectiv norme metodologice referitoare la: impozitul pe profit, impozitul pe dividende, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile obţinute de persoane nerezidente, în domeniul TVA, impozite şi taxe locale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Astfel, în ceea ce priveşte impozitul pe venit, noile reglementări au în vedere reconsiderarea unei activităţi drept activitate dependentă în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfăşoară activitatea nu reflectă tipul de muncă al acestuia. De asemenea, se menţionează excluderea de la recalificarea ca activităţi dependente, a activităţilor desfăşurate independent în condiţiile legii care generează venituri din profesii liberale, precum şi a drepturilor de autor şi drepturilor conexe, definite potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare. „Drepturile de autor în orice situaţia se plătesc, fie că sunt acoperite alături şi de un salariu, fie că nu sunt acoperite, fie că sunt periodice, fie că sunt ocazionale şi se referă la o creaţie oarecare, sunt în continuare admise. Singura problemă este că în cazul în care există repetitivitate, aceste elemente să fie considerate venituri de natură salarială, dar nu trecute ca salarii, şi să se plătească aceste contribuţii”, a afirmat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mihai Şeitan. La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a precizat că România are unul dintre „cele mai blânde sisteme fiscale din Europa”.  Potrivit Hotărârii de Guvern, persoanele care realizează exclusiv venituri de natur

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum o ora
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

TRAGEDIE în acestă dimineață de mare sărbătoare! Un bărbat s-a înecat la ștrand

Gazeta valceana acum 55 minute
Astăzi, sâmbătă, 29 iunie 2024, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La fața locului s-au deplasat polițiștii d

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum 25 minute
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Război în Ucraina, ziua 806. Kievul a anunțat că 10 civili au fost eliberați din captivitate în Rusia și Belarus

Press Alert acum o ora
Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că zece civili au fost eliberați ca parte a unui schimb de deținuți, după mai mulți ani de captivitate în Rusia și Belarus. „Am reușit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noștri din captivitate

Iohannis nici nu știi ce mic ai început să fii

NapocaNews acum 52 minute
Se strânge lanțul în jurul președintelui Iohannis. Nu așa de urât ca în jurul betivului de Traian Băsescu dar la fel de letal. Jurnalistul de investigație Cornel Ivanciuc a afirmat în această săptămână într-un podcast că președintele Klaus Iohannis

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°