Dorinţa de a face totul ca la carte, trăsătură considerată de obicei pozitivă, se poate transforma foarte uşor într-un inamic. Atât în viaţă, cât şi în carieră. Nemulţumiţi tot timpul, perfecţioniştii sunt mereu în competiţie cu ei înşişi. Şi, de obicei, nu câştigă, pentru că standardele autoimpuse sunt mult prea mari.
Andrei P. (28 de ani) nu pleacă niciodată de la serviciu fără să verifice de două-trei ori dacă şi-a făcut treaba la perfecţie. Preferă să se uite de zece ori pe rapoartele de care răspunde, decât să plece acasă fără să-şi ia „această măsură de siguranţă".
Mai citiţi şi:
VIDEO În viitor, roboţii vor opera fără asistenţă umană
Altfel, toată seara nu se gândeşte decât la ele - „dacă nu au ieşit cum trebuie, dacă le puteam face şi mai bine, nu vreau să revină cineva asupra celor făcute de mine. Totul trebuie să fie perfect când le predau".
Recunoaşte că mereu îşi stabileşte targeturi imposibil de realizat, dar spune că asta îl face să se autodepăşească. Pentru el este o provocare să le facă pe toate şi bine. La angajare, a trecut în CV, printre alte calităţi, şi perfecţionismul, pentru că, spune el, „îi place ca tot ce face să fie la cele mai înalte standarde".
Favorizat de unele trăsături
„Perfecţionismul" este o denumire-umbrelă care poate cuprinde o varietate de comportamente şi moduri de gândire, spune Dorin Victor Vasile, psiholog la psihoterapie.net. „Am putea vorbi de perfecţionistul nevrotic, de perfecţionistul narcisic sau de perfecţionistul puritan, cu principii. Fiecare este perfecţionist din motive diferite, însă toţi resping realitatea ca fiind imperfectă", explică psihologul.
Acesta spune că perfecţionismul nu se moşteneşte, dar anumite trăsături înnăscute îl pot favoriza. „De exemplu, o personalitate obsesională - trăsătură moştenită - devine cu uşurinţă perfecţionistă",
