Aici vor putea fi aduşi, din septembrie, 100 de copii
A treia creşă realizată cu fondurile Primăriei este aproape gata de a fi dată în folosinţă. Mai precis, constructorul are termen până pe data de 13 august să predea noua locaţie. Ieri, primarul George Scripcaru şi viceprimarul Adrian Gabor au mers la creşa construită pe str. Mecanicilor, din cartierul Craiter, pentru a vedea stadiul lucrărilor. Ion Bunghez, directorul firmei Lucs, care a realizat lucrarea, spune că mai sunt de efectuat doar lucrările din curtea imobilului, iar în interior se trece la curăţenie imediat ce va veni şi va fi montat liftul interior.
Clădirea în care va funcţiona această creşă va beneficia de toate dotările necesare, la standarde europene. Au fost amenajate cinci dormitoare, săli de joacă, săli de mese, sală festivă, cabinete medicale, bucătărie dotată ultramodern şi camere de primire copii, magazie alimente, birou administrativ, spălătorie, uscătorie, călcătorie, croitorie. La acestea se adaugă lift de persoane şi de alimente şi rampă pentru persoane cu dizabilităţi. Întreaga clădire are demisol, parter, două etaje, mansardă şi pod tehnic. Tot aici va fi şi sediul administrativ al Serviciului de administrare creşe din cadrul Primăriei Braşov. Programul de funcţionare al acestei creşe, precum şi al celorlalte din oraş, va fi de 12 ore pe zi, în intervalul 06.00 - 18.00.
560 de locuri în creşele din Braşov
Cu aceste 100 de locuri care vor fi disponibile în această nouă creşă se ajunge la un număr total de 560 de locuri în creşe pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani din Braşov. „Nu este nici prima şi nici ultima investiţie de acest fel pe care o facem în Braşov. Avem programul «Creşă, grădiniţă, şcoală în fiecare cartier» şi îl parcurgem zonă cu zonă. Această creşă are toate dotările necesare unei astfel de instituţii”, ne-a declarat prim