În România era o singură televiziune, cea înfiinţată în 1956 şi care în decembrie 1989 îşi zisese şi "liberă". Director general al ei a fost numit, la propunerea lui Petre Roman, istoricul de artă Răzvan Theodorescu. În memoriile publicate despre această perioadă sub titlul "Cele 900 de zile ale manipulării" (Editura Tinerama, 1994), Răzvan Theodorescu relatează episoade semnificative.

Viitorul director se remarcase prin activism deosebit în zilele "revoluţiei". Puţin după ce elicopterul cu Ceauşescu se ridicase în văzduh, la ora 13:15, Răzvan Theodorescu intrase în incinta televiziunii. Un sfert de ceas mai târziu se adresa naţiei din celebrul studio 4. Apelul său viza protejarea patrimoniului "spoliat" de Ceauşeşti, care trebuia recuperat şi pus în muzee. Imediat, generalul Rus, comandantul flotilei lui Ceauşescu, metamorfozat şi el de câteva minute în revoluţionar, a ordonat unor militari să-l însoţească pe Răzvan Theodorescu în misiunea asumată. Până la poarta reşedinţei Ceauşeştilor, grupul a sporit pe traseu cu "oameni de bine". La ora 14:00, Răzvan Theodorescu intra în biroul lui Ceauşescu.

Cum nu insistă deloc în amintitele memorii asupra valorilor recuperate, reiese că s-a întors curând la televiziune "spre a anunţa că reşedinţa lui Ceauşescu este sub controlul armatei". De acolo s-a deplasat la sediul CC, unde se regrupa noua putere. Şi tot aşa într-un du-te-vino punctat de ştirile cu teroriştii şi adeziunile FSN, se pare că până-n Crăciun, Răzvan Theodorescu a depăşit popularitatea Doinei Cornea de disidentă, fiind declarat "numărul 1 în salvarea patrimoniului naţional din zona Primăverii".

Nu-i de mirare că Petre Roman l-a propus ca director general al TVR Libere. A urmat o întâlnire cu Ion Iliescu, pe care-l ştia însă de dinaintea lui decembrie 1989. Iliescu fusese prieten cu un vecin al său din Dorobanţi şi, scri