Dincolo de porţile mari, din fier, nu răzbate nici un sunet. Nici o crăpătură nu-ţi dă voie să arunci o privire mai departe de gardul de ciment pe care scrie "Centrul de budism tibetan". Oamenii din comuna Moşoaia, judeţul Argeş, locul în care s-a înfiinţat centrul, încă se mai întreabă, după un an de când tot citesc la intrarea în localitate pancarta care indică existenţa lui, ce-o mai fi însemnând şi asta.

Au auzit ei de Buddha, când şi când, pe la televizor, de Tibet zic că este "o ţară în care oamenii merg în genunchi, că se roagă mereu", iar faptul că au printre ei oameni de altă religie nu-i sperie, dar nici nu-i bucură prea tare, căci, aşa cum zice tanti Maria, vânzătoarea de la magazinul din sat, "sunt şi urâţi chinezii ăştia. Şi dacă ajung să ne împânzească comuna e de rău". Despre "Alah ăsta al lor", cum îl numeşte femeia pe Buddha, crede că "este un fel de Dumnezeu al nostru, numai că el stă cu picioarele încrucişate şi este sub formă de statuie", încearcă femeia să facă o comparaţie între ceea ce ştie ea despre Iisus şi noua religie apărută în ograda lor.

Doar în primele zile de la înfiinţare, când centrul a stat cu porţile larg deschise, câţiva curioşi şi-au vârât nasul în curtea casei Alexandrei Grigorescu, unde la etaj este amenajată o cameră pentru practicile budiste, iar la parter, un restaurant cu mâncăruri româneşti, dar şi cu specific tibetan. "E frumos acolo, lux, n-am ce zice. Aşa ceva nu vezi nici la hotelurile de cinci stele", spune Costel Popescu, un bărbat rotofei de 62 de ani, care a încercat vreo doi mici la restaurantul cu pricina, ba şi-a comandat şi o bere, dar şi-a zis că este pentru ultima oară, "că era prea scumpă. De aici, de la cârciumă, cu banii ăia îmi iau vreo trei", spune bărbatul şi o porneşte agale către casă, unde îl aşteaptă nevasta să spele covorul.

"Am vrut eu să mă duc să mă uit, eram c