În primăvara lui 2007, când a trebuit să rămân o noapte în Târgu Frumos, în drum spre Iaşi, am regăsit cu bucurie acelaşi pat, în exact aceeaşi cameră în care dormisem şi în vara lui '89. Atunci, în ultima vară cu Ceauşescu, cenaclul nostru literar din Botoşani fusese invitat să le citească nişte poezii studenţilor din Iaşi, că numai de asta le ardea lor.

Şi, drept răsplată, activiştii de la cultură - ce frumos din partea lor! - ne-au cazat o noapte în micul hotel din buricul Târgului Frumos, la întoarcere. A fost minunat! Acum, ajungând iar în acel hotel, în aceeaşi cameră, n-am putut să nu remarc vigurosul conservatorism al moldovenilor, care nu schimbă nimic, nici măcar cearşafurile. Mobilierul era acelaşi, însă cu încă aproape 20 de ani încrustaţi în furnir. N-ar fi fost nici o surpriză să-l văd pe Ştefan cel Mare ieşind din şifonier şi holbându-se la bec. Da, era şi bec în cameră.

Rezervasem camera dinainte. Domnul Agavriloaie, patronul sau administratorul hotelului, ne aştepta. Eram cu şoferul Laurenţiu Dobrică. Lari. El nu făcea nazuri, căuta ce e mai ieftin, numai să-i rămână şi lui ceva din banii de cazare. Odată, în Şomcuta Mare, lângă Baia Mare, a dormit într-o debara la Pensiunea "Fantezia" şi a fost grozav de mulţumit. O cameră costa 90 de lei. El a întrebat dacă nu există şi ceva mai ieftin. "Avem, zice patronul, dar nu e încălzită. V-o las la 60 de lei." "Şi mai ieftină de atât nu aveţi?", "Ba da, dar e fără baie, la 40 de lei." "Nu-i nimic, pot să mă abţin până dimineaţă. Dar poate aveţi şi mai ieftină?" - licitează Lari. "Avem o cămăruţă de serviciu, fără baie, fără nimic.

Doar un şezlong de pânză. Zece lei." Au bătut mâna la acest nivel al confortului. Mai jos de atât nu se poate coborî nici chiar în turismul românesc, deşi Lari ar fi dormit şi într-o cameră fără pereţi, numai să plătească mai puţin. Ei bine, acest