În '90, România se putea lăuda cu faptul că deţine zeci de institute de cercetare şi mii de cercetători deprinşi cu zăvorul şi ţarcul de fier al fostului regim. Această materie cenuşie disponibilă deodată pe piaţa mondială a creierelor a atras atenţia centrelor similare din Vest. Se deschisese sezonul la "vânătoarea de creiere" din Estul sălbatic, ex-comunist! Iar ofertele nu au întârziat să apară. Tentaţiei de a lucra într-un mediu ştiinţific de vârf şi remuneraţia pe măsură i-au răspuns mulţi.
Nicolae Robu, actualul rector al Universităţii "Politehnica" Timişoara (UPT), a rezistat cântecului de sirenă. Profesorul timişorean este însă o lăudabilă excepţie printre colegii care regretă acum că "n-au plecat la vreme" din ţară: a reuşit să facă şi face în România cercetare de nivel mondial cu finanţări europene.
În 1990 Nicolae Robu era un tânăr cadru universitar la Politehnica timişoreană. "La prima mea ieşire în Franţa, povesteşte acum, am văzut pe viu care era diferenţa între societatea noastră şi cea occidentală, între condiţiile de a face educaţie superioară şi cercetare de la noi şi cele de-acolo, între cercetarea efectivă pe care-o făceam noi şi cea pe care-o făceau colegii noştri occidentali - era diferenţa dintre «aerobic» şi gimnastica de performanţă..."
Provocarea de a părăsi România a apărut firesc, mai ales că mulţi dintre colegii săi, unii dezamăgiţi de "demagogia şi populismul" ce-şi făcuseră loc pe scena politică, au ales atunci să-şi croiască un destin... în Occident. A rămâne i s-a părut însă profesorului Robu o provocare şi mai mare: "Aveam sentimentul că acasă viaţa mi-ar putea oferi mult mai multe provocări, pentru că erau de făcut mult mai multe lucruri decât «dincolo», în ţările aşezate. Şi nu orice lucruri... Ci lucruri istorice... Ce mai, ca să o spun pe şleau: aveam sentimentul că aici, alături de concetăţeni, v