Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum scăpaţi de retenţia de apă

Publicat in Romania Libera, joi 5 august 2010 ·

Circulaţia proastă a sângelui, sedentarismul, bolile hormonale sau cele renale vă pot da senzaţia de picioare grele.

Afecţiunile renale reprezintă unul din motivele pentru care organismul reţine apă. În acest caz, umflăturile (edemele) sunt permanente şi apar şi în alte zone ale corpului, precum pleoapele, mâinile, peretele toracic şi abdominal. „La unii pacienţi, boala se asociază cu pierderea de proteine în urină. Se face un examen al ureei, al creatininei şi al acidului uric. În plus, se analizează şi proteinuria", explică Loredana Pop, medic nefrolog la Spitalul CFR 2. În funcţie de cauze, tratamentul poate consta în diuretice, fiind necesară monitorizarea diurezei, a sodiului şi potasiului din organism.

Umflăturile pot fi însoţite de somnolenţă

Senzaţia de picioare umflate poate să apară şi din cauze hormonale, precum hipotiroidismul, hipercortizolism sau dintr-un exces de estrogen sau progesteron. „La cei cu hipotiroidie, edemele sunt însoţite de somnolenţă sau guşă. Bolnavii au vocea îngroşată, se mişcă încet, iar pielea are culoare gălbuie", spune Victor Lepădatu, medic endocrinolog la Spitalul Judeţean Brăila. Excesul de estrogen este însoţit de creşterea în greutate, dureri de sâni şi depunere de grăsimi pe şolduri.

Probleme cu ficatul ori cu plămânii

Edemele pot apărea şi la persoanele care au probleme cu ficatul, când acesta nu mai produce anumite tipuri de proteine, dar şi când există afecţiuni pulmonare, precum emfizemul. Proasta circulaţie a sângelui şi stagnarea acestuia la nivelul picioarelor reprezintă un alt motiv pentru care organismul reţine apă. „Sângele nu se mai întoarce cum trebuie prin nişte vene deficitare. Tratamentul poate fi chirurgical sau poate consta în purtarea unor ciorapi elastici", spune medicul de familie Călin Ciubotaru. Retenţia de apă poate să apară şi la femeile gravide, spre sfârşitul sarcinii,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 27 minute
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 2 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 3 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 8 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°