Care-i treaba cu Kasino. Kasino – jet pot, roulette? m-a intrebat , fara urma de ironie, taximetristul. Ntz, Kasino – teatru, unde se intimpla ImPulsTanz, am raspuns, nu fara regret in glas.
Dar inainte de Kasino, am fost la Cafe Sperl.
Promiteam in postarea anterioara ca la Cafe Sperl, cafenea de la 1880, cu catifele roase, multa marmura, mese de biliard si liniste de se aud linguritele izbindu-se de portelan, se indeplinesc aproape toate dorintele. Ajunge sa ignori conversatiile mai mult sau mai putin soptite din jur (riscul e ca atunci cind se ride cu pofta, se aude, nu gluma) sau ziarele, in toate limbile, de citit si sa te uiti pe fereastra (sa stai la fereastra ar fi o alta conditie) si sa-ti pui dorinte de genul – As vrea ca acum sa treaca prin fata ochilor mei cutarica x. Si, nu glumesc, se cam implinesc.
Argument: In urma cu 4-5 ani stateam la o astfel de masa la fereastra cu Mihai Mihalcea, coregraf si directorul Centrului National al Dansului Bucuresti si vorbeam despre Vera Mantero, coregrafa portugheza pentru care impartasim amindoi aceeasi pasiune mistuitoare si cine ne trece prin fata ochilor, pe trotuarul de vizavi. Am invocat-o si a aparut, uite-asa.
Vera Mantero a fost la ImPulsTanz citiva ani la rind, prima data in 2002, cind a prezentat un solo (cu care a fost invitata si la Bucuresti) – tribut adus lui Josephine Baker, cu titlul “a mysterious thing said ee cummings”, din care sint accesibile pe youtube citeva fragmente:
Back to Cafe Sperl, e drept ca m-am cam zgiiat eu si zilele trecute invocind un oarecare x sau y, iar in loc de …, au aparut doi teoreticieni, cunostinte mai vechi, Peter Stamer si Silke Bake. Ma voi fi concentrat in directia gresita a vintului. (E, fireste, recomandabil ca deziratii sa fie, totusi, in Viena sau macar pe continent). Iar intilnirea cu Peter si Silke n-a fost cel mai rau lucru .