Am vrea să fim crezuţi. Am vrea să fim luaţi în serios. Am vrea - în special - să iasă bani. Bani făcuţi de alţii. Să vină ăia din ţările alea ale lor şi să lase banu' aici. Dar cum s-ar putea întâmpla asta, când primii care nu ne cred şi nu ne iau în serios şi n-ar da nici un ban pe noi suntem chiar noi înşine?

Am redescoperit asta - nu-i o noutate, fireşte - stând la un stop şi uitându-mă la plăcuţa pe care sunt scrise instrucţiunile, căci era un stop care poate fi acţionat de pietoni. S-o fi gândit cineva, vreodată, cineva din administraţia locală sau centrală, că - dacă am lua pe bune în calcul posibilele venituri din turism - ar trebui ca orice indicaţie stradală să fie şi într-o limbă de circulaţie internaţională?

Reclamele, da! Multe dintre ele par gândite exclusiv pentru vorbitorii de engleză şi am intrat în magazine în care TOTUL e în această limbă, exceptând bizari hibrizi de genul "La toate produsele din in, 20% off". Of! În rest, însă, vorbim doar noi cu noi, cine nu-nţelege moş-barză-viezure să fie sănătos, ce naiba a mai venit pe-aici?

Nu este, evident, o problemă de bani. Inscripţiile dedicate musafirilor ar costa mai puţin (şi ar fi mai simplu de făcut) decât ciudăţeniile alea enorme pictate pe trotuare, care ne îndeamnă să traversăm pe la traversare... Este o problemă de gândire. Pur şi simplu nu ne putem gândi că Bucureştiul, de pildă, ar putea fi o destinaţie turistică. De câte ori v-aţi întâlnit cu grupuri de turişti aflaţi într-un tur al oraşului? Sigur, e foarte uşor să spui: Cine să vină, nene, în nebunia asta, să dea-n gropi şi să stea cu orele la stopuri? Nu, nu din cauza asta nu vin, ci pentru că nu-i invităm, nu-i atragem, şi asta din cauză că nici măcar nu ne dă prin minte. Se face turism în cele mai amărâte zone din lume şi în cele mai grele condiţii de deşert, gheaţă, altitudine etc. Oamenii sunt curioşi şi dispuş