Mao Zedong a iniţiat în China faimoasa „mişcare a celor 100 de flori". Curând însă, el s-a retras din ceea ce s-a transformat într-un haos de idei concurente. Astăzi, lumea pare să intre într-o perioadă în care, dacă nu o sută, cel puţin câteva zeci de politici internaţionale diferite sunt urmărite de către marile puteri şi de către puterile emergente deopotrivă. Reconcilierea acestor viziuni strategice concurente din lume, în special în timpul crizei mondiale, va complica relaţiile diplomatice internaţionale mai mult ca niciodată.

Intervenţia Turciei şi Braziliei în problema care a divizat întreaga lume legată de programul nuclear al Iranului este ultimul şi cel mai clar semn al acestui nou element în afacerile globale. În luna mai, liderii iranieni, turci şi brazilieni s-au întâlnit la Teheran ca să încheie un acord prin care Iranul se angaja să depoziteze 1.200 de kilograme de uraniu uşor îmbogăţit (LEU) în Turcia, care în schimb trebuia să trimită 120 de kilograme de combustibil îmbogăţit pentru reactorul de cercetare al Iranului. Rusia a propus acest tip de schimb mai devreme, dar Iranul a refuzat oferta, iar versiunea acordului stabilit cu Brazilia şi Turcia a avut acelaşi scop de a strica planurile Iranului de a produce uraniu puternic îmbogăţit (HEU) care să fie utilizat pentru focoasele nucleare. Dar o altă intenţie a Rusiei a fost, probabil, să împiedice eforturile americane pentru ca Organizaţia Naţiunilor Unite să a--dopte noi sancţiuni asupra Iranului.

Este prea devreme pentru a spune dacă dorinţa Iranului de a obţine arme nucleare a fost amânată. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică nu s-a pronunţat împotriva acordului şi am fost informaţi că afacerile turco-braziliene nu încalcă Tratatul de neproliferare nucleară, la care Iranul, ca parte semnatară, este obligat să adere. Cu toate acestea, efortul de a înlocui strategia american