Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO "Mar Nero", o perspectiva din 2008 asupra romanilor din Italia, intra la toamna in salile romanesti, iar un alt film cu romanii din Italia are premiera la Venetia

Publicat in HotNews, sâmbătă 7 august 2010 ·

Coproducatorul roman Ada Solomon a confirmat pentru HotNews.ro ca "Mar Nero" va avea premiera romaneasca in 17 septembrie, fiind distribuit de Parada Film. Intre timp, la Festivalul de la Venetia va fi prezentat in premiera "Ha paura del buio", de Massimo Coppola, in care joaca Alexandra Pirici si Lia Bugnar.

Prezentat pana acum in peste 60 de festivaluri, filmul de debut al lui Federico Biondi, coproductie Italia-Franta-Romania care o are pe Dorotheea Petre intr-unul din cele doua roluri principale, ajunge si in cinematografele de la noi. "Mar Nero" a avut premiera mondiala exact in urma cu doi ani, in cadrul Festivalului de la Locarno, unde a fost inclus in competitia internationala, fiind distins cu trei premii - cel mai important fiind Premiul de interpretare feminina, decernat Ilariei Occhini (care este nepoata scriitorului Giovanni Papini).

Trailer "Mar Nero":

Federico Biondi si-a propus sa dezamorseze teama italienilor de emigrantii romani printr-un film intimist care sa il faca pe spectator sa rezoneze la prietenia nascuta intre o italianca in varsta, mizantroapa, si o tanara romanca plecata din tara ei pentru un castig mai bun.

Rolul romancei este interpretat de Dorotheea Petre, iar din distributie mai fac parte in roluri mai mici si Vlad Ivanov, Maia Morgenstern si Theodor Danetti. Compania romaneasca de productie HiFilm s-a implicat datorita filmarilor care au avut loc in Delta Dunarii. Cea mai mare parte a productiei s-a desfasurat insa in Italia.

Cand intra in casa Gemmei (Ilaria Occhini), Angela (Dorotheea Petre) este privita cu suspiciune si ostilitate evidente de proaspata vaduva care a angajat-o la insistentele fiului. Federico Biondi construieste doua destine in paralel, ajutandu-le sa comunice si oferind intelegere si pentru o tabara, si pentru cealalta. Teza dupa care s-a con

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 2 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°