De-a lungul timpului, taranul roman a imprimat mentalului colectiv o imagine despre sine deloc favorabila, cu toate incercarile samanatoristilor si ale poporanistilor de a o "corecta".
Nici mai tarziu, surogatele proletcultiste menite sa cimenteze alianta "istorica" intre taranime si clasa muncitoare n-au prins, ba au cazut in desuetudine inca din deceniul "problematic", fiindca folclorul nou cu stahanovisti si tractoristii fruntasi nu capata aderenta la mase.
In schimb, panoplia identitara taraneasca incropita de istorici si cronicari, romani si straini, da la iveala trasaturi deloc incurajatoare: viclean, fatarnic, istet, misel, prefacut, mincinos, pisicher, inselator, sforar, perfid, ipocrit, duplicitar, sarlatan, fariseic, dibaci, hatru, mehenghi si marghiol, asezate aici intr-o ordine a frecventei. intre timp, misel, istet, dibaci, hatru si-au schimbat sensurile.
Odata cu comunismul, portretului i s-a adaugat caracteristica "hot", slab reprezentata pana atunci. Trasaturile coexista pe un fond de cainare mereie inca din timpul fanariotilor. De remarcat ca acestea au devenit atribute ale identitatii nationale in lungul proces de constituire a statului national roman.
Daca noua ne place sa ne autoflagelam, cand descoperim note defaimatoare in discursul unor ideologi nationalisti germani, maghiari, rusi ori ucraineni acuzam maniosi nedreptatea, reaua-vointa, dusmania, lipsa argumentatiei si chiar a logicii. in alte parti, atacurile identitare au declansat razboaie.
Preocuparea pentru mentalitati si tipologii rustice depaseste patru secole in Occident, ca dovada culegerile cu snoave, povestioare despre vicleniile taranesti, tiparite incepand cu 1580: Till Eulenspiegel, apoi 1661, Moliere, cu Les Fourberies de Scapin etc. La noi au fost Pacala si Tandala, cu circulatie orala pana la 1842, cand snoavele se tip
