La 26 de ani, Jean-François Revel hotărăşte să lucreze doi ani în Mexic, dar nu înainte de a petrece o săptămână la New York. Se îmbarcă pe Queen Elizabeth, plecând din Cherbourg spre metropola culturală americană. Planurile sale galante sunt parţial dejucate de urmările unui vărsat de vânt, aşa că primele zile le petrece mai mult în compania cărţilor decât în cea a tinerelor atrăgătoare aflate la bordul pachebotului britanic.

În a doua seară a voiajului, îl întâlneşte pe celebrul fizician francez Louis-Leprince Ringuet. Aflând cu ce se îndeletniceşte, Ringuet îi spune lui Revel “Ia te uită! Tocmai am participat recent la un colocviu defăşurat la Viena unde a vorbit unul din camarazii dumitale, un adevărat sofist, Louis Althusser.” Îi va trebui lui Revel ani buni spre a pricepe ce vrusese să spună Ringuet prin acel “un adevărat sofist” despre omul pe care îl întâlnise exact în acelaşi 1950, graţie lui René Schérer, fost coleg de şcoală.

Pentru o lungă perioadă a prieteniei lor, Revel nu bănuieşte care sunt adevăratele opţiuni politice ale lui Althusser despre care, tot cu întârziere şi în mod indirect află că după ce fusese regalist, în 1948 devenise membru al partidului comunist. La Paris, la Florenţa, unde Revel lucrează după întoarcerea din Mexic, sau la Valmondois, unde Althusser şi viitoarea sa soţie, Hélène, petrec lungi sejururi în casa lui Revel şi a primei sale soţii, Yahne, Althusser nu lasă să se simtă nimic din entuziasmul său stalinist.

În consecinţă, pentru Revel nu poate rămâne decât un mister cum a putut Althusser să-i trimită fostului lor profesor de filozofie, Jean Lacroix, o scrisoare conţinând “un vibrant omagiu lui Jdanov”, părintele realismului socialist, căci, scrie Revel, “intoleranţa mi-a părut întotdeauna a-l oripila pe Althusser.” În acelaşi timp, Revel îşi aminteşte cum ani de zile, Althusser îl ruga să-i aducă