Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii de la Saint-Etienne au fost evacuaţi de 11 ori de la începutul anului

Publicat in Romania Libera, duminică 8 august 2010 ·

Romii instalaţi la Saint-Etienne, în sud-estul Franţei au fost evacuaţi, vineri, a unsprezecea oară de la începutul anului şi a opta oară din luna mai, relatează Le Monde, citat de Mediafax.

Evacuarea de vineri a fost cea mai mediatizată, deoarece ea a intervenit chiar după discursul preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, cu privire la securitate, dar ea este cea de-a unsprezecea de la începtului anului şi ce-a de-a opta din luna mai. De fiecare dată, romii s-au instalat în altă parte ori s-au întors pe acelaşi teren de unde au fost evacuaţi vineri.

"Această tabără a fost creată prin evacuările succesive", denunţă Georges Günther, unul dintre membrii asociaţiei Solidarité Roms din Saint-Etienne. "Autorităţile publice au creat ele însele situaţia care le serveşte ca pretext pentru evacuare", continuă el.

"Din evacuare în evacuare, situaţia se agravează", adaugă Georges Günther, care susţine că romii se instalează în condiţii din ce în ce mai dificile. "Cu fiecare evacuare, se subminează munca de integrare a asociaţiilor, de exemplu şcolarizarea copiilor", adaugă Marie-Pierre Vincent, o altă membră a asociaţiei.

Dar de această dată prefectura este hotărâtă să împiedice orice reinstalare. După evacuarea dintr-o clinică dezafectată ocupată în noaptea de vineri spre sâmbătă, romii, între care zeci de copii, au fost ulterior evacuaţi de pe un teren de sport situat la câteva sute de metri de prima lor tabără ilegală.

"Trebuie să găsească o soluţie de cazare, o clădire sau un teren amenajat", susţine Georges Günther, a cărui asociaţie pretinde că oraşul Saint-Etienne, cu aproximativ 180 000 de locuitori, are mijloacele necesare primirii în condiţii decente a 400 de romi câţi sunt în localitate. În plus, municipalitatea dispune de un număr mare de cădiri publice vacante.

Sâmbătă seara, aproximativ 30 de romi au dormit în faţa primăriei. @N_

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 46 minute
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină, descoperite de poliţisti şi procurori la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat / Un şofer bulgar a fost arestat pentru 30 de zile

News.ro acum 2 ore
Un cetăţean bulgar a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volanul unui camion care transporta 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. ”În data de 23.05.202

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum 40 minute
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 2 ore
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

25°
vin.

15°/25°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°