Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Încălzirea săracilor, plătită cu bani publici

Publicat in Adevarul, luni 9 august 2010 ·

Şefii oraşului vor să acorde ajutoare pentru 9.500 de abonaţi ai societăţii Termica şi 2.700 de clienţi ai E.ON Gaz. Pe de altă parte, căldura şi apa caldă vor fi cu 10% mai scumpe decât iarna trecută. Gigacaloria va costa aproape 200 de lei.

Sucevenii ar putea plăti iarna aceasta şi facturi mai mari la încălzire, şi subvenţii pentru peste 12.000 de asistaţi social.

„În prezent preţul gigacaloriei este de 178 de lei, iar noi am aproximat o scumpire de maxim 10%, ceea ce ar însemna 195,8 lei. Diferenţa nefiind foarte mare, oamenii nu ar trebui să se sperie. Cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi acei suceveni care nu aveau niciun venit“, ne-a spus Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei.

Consiliul Local va decide

Acesta a precizat că familiile care câştigau mai puţin de 600 de lei lunar pe cap de membru nu vor mai primi de la Guvern acea subvenţie, care în unele cazuri acoperea până la 90% din facturi. În Suceava primeau aceste ajutoare 9.500 de familii racordate la Termica şi alte 2.700 de clienţi ai E.ON Gaz.

Şefii oraşului au însă un plan, care presupune cheltuirea unor sume consistente din bugetul local pentru a-i ajuta pe defavorizaţii sorţii. „Vom încerca să acordăm în continuare subvenţii acelor persoane care au dificultăţi financiare sau grad de handicap. Totul va fi discutat în următoarea şedinţă de Consiliu Local şi se va emite o hotărâre care va stabili plafoanele şi criteriile de acordare“, a precizat Harşovschi.

Speriaţi de iarna care urmează

Şefii oraşului nu ştiu încă la cât se va ridica efortul financiar al Primăriei pentru a plăti facturile asistaţilor social. „Este greu să calculezi suma. Unii primeau subvenţii de 4.000-5.000 de lei, iar alţii doar de câteva sute de lei“, a adăugat viceprimarul. Sucevenii, pe de altă parte, se gândesc cu groază la facturile mărite din ia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 34 minute
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

BREAKING Atacuri teroriste în Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie / un preot şi doi poliţişti, ucişi

G4Media acum 45 minute
Atacatori necunoscuţi au deschis focul împotriva unei biserici ortodoxe, a unei sinagogi şi a unui post de poliţie din regiunea Daghestan din Caucazul de Nord rus, un preot şi doi poliţişti fiind ucişi, a informat Ministerul de Interne, transmit age

Punct pentru situaţii de urgenţă, deschis pe Transfăgărăşan. Acesta este disponibil non stop în următoarele trei luni

Adevarul acum 30 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş anunţă, duminică după amiază, că odată cu redeschiderea circulaţiei pe Transfăgărăşan a fost din nou pus în funcţiune un punct pentru situaţii de urgenţă. Acesta funcţionează în zona District Pisc

Maşină furată de pe o stradă din Timişoara, găsită în Bega

Press Alert acum o ora
< p> O maşină furată de pe strada Cugir, din Timişoara, a fost găsită de poliţişti în Bega în urma unei sesizări a unui adolescent care se plmba pe malul râului. „La data de 20 iunie 2024, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Tim

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 3 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 4 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 6 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°