Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corupţia presaTĂ

Publicat in Timpolis, luni 9 august 2010 ·

Dacă se întâmplă ca autorităţile să o descopere pe Elodia prin Spania, la cules de căpşuni, ca orice intelectual român care se respectă, „televiziunea poporului” s-ar vedea pusă în situaţia tragică să facă duplex, Dan Diaconescu neavând voie să meargă la faţa locului, pentru un direct senzaţional. Evenimentul zilei, luni : „Dan Diaconescu nu are voie să părăsească ţara – Judecătoria Sectorului 1 a respins, astăzi, contestaţia lui Dan Diaconescu împotriva prelungirii măsurii luate de procurorul D.N.A. privind interdicţia de a părăsi ţara faţă de patronul OTV. Decizia instanţei este definitivă, nu mai există cale de atac”. Decizia, care a constituit probabil materia primă pentru vreo cinci ediţii speciale, îl aduce pe „cel mai valoros jurnalist român”, după cum se auto-proclama D.D., în postura multor români cu salarii medii sau minime pe economie, care, de frica pierderii postului şi a crizei, au interdicţie de părăsire a ţării de ani buni, putând cel mult să opteze pentru un bronz auriu dat de un concediu la părinţi la ţară, la prăşit cartofi, sau o cură de aer curat, la înălţime, spânzuraţi de bloc, ca membri pe perioadă determinată ai echipelor de reabilitare termică, pentru un ban în plus.

Dacă mai ies la iveală multe informaţii legate de fraudarea unor examene naţionale, s-ar putea ca parafa care atestă autenticitatea diplomei de bacalaureat să nu o pună Ministerul Educaţiei, ci D.N.A.-ul. „Ancheta în cazul fraudei de la Bac, extinsă şi în 2009 – 40 de elevi care au susţinut examenul de bacalaureat anul trecut au fost chemaţi la D.N.A. Cluj pentru a fi audiaţi în legătură cu lucrările de examen care au fost fraudate”, scria Evenimentul Zilei de marţi. Astfel, fericiţii absolvenţi de bac din promoţia 2009 au aflat că trebuie să dea o a doua probă orală şi scrisă de limba română, în faţa procurorilor anticorupţie, cu generoasa temă „Scrieţi în declaraţ

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, câştig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări

Mediafax acum o ora
România a primit câştig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări. Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligaţiile asumate faţă de investitorul olandez.

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum o ora
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Alertă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de urgență pe Otopeni. În aeronavă ar fi fost și un scandal între pasageri. SRI intervine la fața locului

Ziare.com acum 3 ore
O alertă cu bombă a fost anunțată în legătură cu un avion care a decolat de la Chișinău. Aparatul a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni, iar SRI verifica aeronava și bagajele pasagerilor, potrivit antena3.ro. Sursa citată scrie că ar fi avut l

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 4 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Papa Francisc participă pentru prima dată la un summit al G7

HotNews acum 39 minute
Papa Francisc a ajuns vineri în complexul din sudul Italiei unde are loc reuniunea la vârf a G7, grupul ţărilor democratice cu cele mai importante economii ale lumii. Este pentru prima oară când un conducător al Bisericii Catolice participă la un as

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum o ora
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 3 ore
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

Contestația depusă de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluției, admisă de ÎCCJ. Ce reclamau cei doi

Ziare.com acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis vineri, 14 iunie, contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ - Secția Parchetelor Militare ar

Ciolacu, despre prezidențiale: PSD va avea propriul candidat. Domnul Geoană nu e din afara partidului / Despre mutarea alegerilor: „Șmecheria se oprește la poarta Palatului Victoria”

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu a anunțat vineri, după o întâlnire cu liderii din teritoriu, că PSD va avea propriul candidat la prezidențiale. Întrebat despre susținerea lui Mircea Geoană la prezidențiale, liderul PSD a spus că va discuta cu aceasta, adăugând că „D

Clotilde Armand: Am făcut plângere penală împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1 / PSD și PNL au folosit într-un mod organizat metoda Suveica cu buletinele de vot neștampilate

G4Media acum o ora
Clotilde Armand a anunțat, vineri, că a făcut plângere penală împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1 și susține că „PSD și PNL au folosit într-un mod organizat metoda Suveica cu buletinele de vot neștampilate”. „Am făcut plângere penală împ

Vremea

București
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°