Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Popa, înapoi la UTA?

Publicat in Romania Libera, luni 9 august 2010 ·

La doar două luni de când a părăsit-o pe UTA Arad, Ionuţ Popa s-ar putea reîntoarce pe banca „Bătrânei Doamne". Nemulţumit de problemele financiare de la echipă, antrenorul a plecat în luna iunie la Poli Iaşi, acolo unde a primit garanţii că staff-ul administrativ vrea promovarea imediată. Cu formaţia din Copou, pe care a pregătit-o şi în Liga I, „Popică" a încasat şase goluri în două meciuri de pregătire de la alte două echipe de ligă secundă, FC Botoşani şi Petrolul Ploieşti, însă, după eşecul împotriva prahovenilor, 0-2, tehnicianul pare decis să renunţe. „Am plecat acasă la Arad şi nu mai revin la Iaşi doar dacă se vor rezolva problemele, pentru că nu se poate promova cu un asemenea lot", a spus Ionuţ Popa. Foarte probabil, antrenorul nu se va mai întoarce la Iaşi şi ar putea rămâne la Arad nu doar în vacanţă, ci şi să o antreneze, din nou, pe UTA. Problemele financiare de care se plângea Popa au dispărut o dată cu mutarea vechii UTA pe o societate pe acţiuni primită de la fostul acţionar, Nicolae Bara, astfel că datoriile de peste 600.000 de euro au rămas în seama vechii societăţi, care nu mai deţine clubul de fotbal.

Garanţii financiare

Conducerea „Bătrânei Doamne" este foarte aproape să se înţeleagă cu Federaţia Română de Fotbal în privinţa rămânerii în liga secundă, astfel că sunt destule motive pentru ca Ionuţ Popa să se întoarcă la Arad. Oficialii „Bătrânei Doamne" nu au comentat posibila venire a antrenorului la Arad, dar Popa ar avea întregul sprijin al conducerii, mai ales că el a fost regretat atunci când a ales să plece la Iaşi. Singurul motiv pentru care „Mister" nu ar accepta să se întoarcă la UTA ar fi ca bugetul pentru achiziţii şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a campionatului ligii secunde să nu fie pe măsura aşteptărilor sale. De acest lucru s-a plâns şi în sezonul trecut, când a fost aproape de promovare, dar problemele fin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 57 minute
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum o ora
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 7 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 2 ore
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 5 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°