Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Capcane mecanice la examenul auto

Publicat in Adevarul, marți 10 august 2010 ·

Proiectul, propus de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi aflat în dezbatere publică, a stârnit reacţii pro şi contra printre elevii şi instructorii şcolilor de şoferi.

Potrivit proiectului, examenul auto va fi precedat de un test în care vor fi verificate cunoştinţele mecanice ale elevului. De rezultatul acestui test depinde prezenţa candidatului la examenul final de obţinere a permisului auto.

„Nu e nimic nou, pentru că noi îi învăţam asta şi înainte pe elevi. Oricum, e o idee excelentă pentru că şoferul trebuie să ştie ce să facă dacă nu-l ţine frâna până să ajungă cu maşina la un service autorizat“, crede instructorul auto Mihai Puricescu.

„Mai multă muncă din partea elevilor“

Şi instructorul auto Petru Botez este pentru susţinerea acestui tip de examen. „Elevul trebuie să ştie ce conduce. Nu poate să aştepte de fiecare dată să intervină cei de la service. Dacă rămâne în câmp, trebuie să facă ceva. E drept că nu toţi elevii sunt încântaţi de idee pentru că asta înseamnă mai multă muncă“, crede Petru Botez.

Conform noului proiect, înainte de a se urca la volan, elevii trebuie să verifice sistemul de frânare, să controleze starea şi presiunea pneurilor, dar şi nivelul de ulei şi al lichidelor de răcire. Nu toţi cei care se visează la volan sunt încântaţi de idee.

„Ţin minte că mi-a arătat câte ceva instructorul, dar, sinceră să fiu, nu ştiu cum să verific lucrurile astea. Când am nevoie de ajutor îmi întreb soţul sau merg la service“, a spus Alexandra Chirilescu, aspirant la statutul de şoferiţă.

Şoferiţele fug de mecanică

Teoretic, lucrurile nu par a fi foarte dificile, cel puţin aşa susţin mecanicii auto. „Din cei care ne trec pragul zilnic, aş putea spune că 70% ştiu cum să verifice presiunea din pneuri ori sistemul de frânare. Însă, trebuie să recunosc că, dacă majoritate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°