Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurenţa atenţionează băncile: Schimbul de informaţii poate încălca legea

Publicat in Curierul, marți 10 august 2010 ·

Această atenţionare vine în contextul acţiunii băncilor de a modifica prevederile OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

Printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ se numără eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă

Consiliul a amendat o bancă în aprilie pentru furnizarea de informaţii inexacte ca urmare a investigaţiei începute încă din 2008

Consiliul Concurenţei atenţionează membrii Asociaţiei Române a Băncilor că schimbul de informaţii, în special privind costurile creditelor populaţiei, ar putea încălca Legea Concurenţei şi Tratatul UE, dacă va fi urmat de un comportament concertat din partea instituţiilor de credit. "Această atenţionare vine în contextul acţiunii promovate şi susţinute de bănci pentru a modifica prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind contractele de credit pentru consumatori. Este legitim ca membrii asociaţiei să se întâlnească şi să discute, dar în anumite condiţii, schimbul de informaţii sensibile între concurenţi poate avea efecte negative asupra concurenţei şi consumatorilor, deoarece se încalcă principiul potrivit căruia toţi agenţii economici trebuie să-şi stabilească în mod independent politica pe care intenţionează s-o implementeze pe piaţă" - a declarat, într-un comunicat, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Dacă schimbul de informaţii este folosit de competitori pentru a implementa un comportament concertat, practica poate fi sancţionată din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale sau comunitare, se menţionează în comunicat.

Potrivit Consiliului, Comisia Europeană şi instanţele comunitare au instrumentat o serie de cazuri de carteluri care s-au bazat, printre altele, pe mecanisme care facilitau schimbul de informaţii.

În luna februarie, situaţia era alta

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristi Chivu, despre eliminarea României de la Euro 2024: „Chiar credeam”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cristi Chivu (43 de ani), fostul căpitan al echipei naționale, a analizat . „Tricolorii” au fost eliminați de Olanda în optimi, scor 0-3, iar fostul jucător este convins că naționala mai are mult de muncă până să ajungă la cel mai înalt nivel.

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 10 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum 12 ore
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 9 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

Joe Biden se pregătește de retragere din cursa pentru Casa Albă. Ce i s-a destăinuit președintele american unui aliat cheie

Ziare.com acum 8 ore
După dezbaterea de săptămâna trecută, președintele american Joe Biden ia în calcul să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sau cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-o discușie avută cu o persoană foarte apropiată, scrie New York Times. Biden

Traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat miercuri, 4 iulie, că traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună, începând din 8 iulie până în 9 august, pe timp de zi, iar şoferilor le vor fi recomandate rute ocolitoare. În zonă se

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Trei elevi români au câştigat locul I la cea mai mare competiţie de ştiinţă şi tehnologie din lume / Proiectul lor „Aripa de şoim”, la care au lucrat mai mult de un an, este inspirat din natură şi reprezintă o aeronavă la scară reală

G4Media acum 8 ore
Planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic au fost discutate miercuri de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu cei trei elevi câştigători ai „International Science and Engineering Fair” din Los Angeles, relatează Agerpres.

Mai mulţi porci, filmaţi în faţa noului Terminal Schengen al Aeroportului din Timişoara / ”Ce sa facem, uite, prim-miniştrii nostri la Aeroport”, afirmă cel care înregistrează – FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi porci au fost filmaţi de un bărbat, în faţa noului Terminal Schengen al Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara. Animalele au păscut iarbă de pe gazon, sub privirile călătorilor. Potrivit opiniatimisoarei.ro, mai mulţi porci

Emma Răducanu s-a calificat în turul trei la Wimbledon

News.ro acum 7 ore
Emma Răducanu s-a calificat, miercuri, în turul al treilea la turneul de la Wimbledon, cu o victorie confortabilă, scor 6-1, 6-2, împotriva sportivei belgiene Elise Mertens. Raducanu a avut probleme de formă de la triumful său uimitor de la US Open

Vremea

București
acum

17°
joi

17°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°