Dragostea romanilor pentru partidul cu nume atat de suav, si social si democrat, dateaza inca din momentele tulburi de dupa Revolutia (miscarea, lovitura de stat, invalmaseala) din decembrie 1989.
E drept ca atunci a purtat numele cu iz bolsevic de "Front" (Frontul Salvarii Nationale), imbogatit apoi cu particula "D" (FDSN), de la democratie, de! A devenit apoi partid cu titulatura cam dubioasa "PDSR" si, in sfarsit, a ajuns ceea ce pretinde ca este astazi, prin uzurparea numelui si a renumelui partidului cu o istorie prestigioasa intr-o anumita etapa de dezvoltare a Romaniei moderne.
De ce vorbim de o uzurpare? Nu pentru ca in PSD nu ar exista multi oameni de buna conditie, care ar putea nutri ambitia si ar avea putinta de a sustine un curent doctrinar social-democrat in Romania (sa zicem) capitalista de astazi. Si nu pentru ca ideile social-democrate n-ar fi plauzibile si ele in societatea moderna.
Ci, pur si simplu, pentru faptul ca, in esenta, aceasta doctrina este in cazul PSD doar un alibi si o masca circumstantiala menita sa-i dea credibilitate si impact electoral. Este expresia "democratiei originale" pe care incerca s-o statueze profetul si infaptuitorul-sef al idealului pesedist de existenta, Maria-sa, eternul Ion Iliescu, intaiul si ultimul.
Poate sustine cineva ca PSD este partidul celor multi si saraci? Ca el militeaza, altfel decat numai prin vorbe, pentru dreptate si echitate sociala? Ca liderii sai de marca ofera un exemplu de daruire si sacrificiu in slujba intereselor celor multi?
Mai degraba dam de miliardari, invartiti, penali si garzile lor pretoriene. Si, dupa cum s-a vazut, orice incercare de a prelua haturile din mana acestora a esuat lamentabil. Iar Victor Ponta, (foarte) micul Titulescu, dupa cum il alinta mentorul sau, Adrian Nastase, in pofida tineretii sale, poarta pecetea inimit