Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grija statului faţă de ucigaşi

Publicat in Adevarul, marți 10 august 2010 ·

Avem legi bune care nu se aplică, dar şi legi revoltător de proaste.

Două astfel de prevederi legale ne-au izbit direct în cap, în zilele din urmă.

O avalanşă de aventuri extreme la volan ne-a pus în faţa unui adevăr îngrozitor: ucigaşii şoselelor sunt încurajaţi de lege să ne bage sub roţi, să ne calce temeinic, să ne vină de hac. Cazul de ieri este şocant: un bezmetic a spulberat un bebeluş, cu cărucior cu tot, pe trecerea de pietoni, dar şoferul continuă să fie liber. Şi nu doar atât: nemernicul poate să circule liniştit încă 15 zile, pentru că a primit o adeverinţă care-i dă acest drept!

La fel de şocantă a fost intrarea unei beizadele de Caransebeş în mulţimea adunată la un concurs de motociclism. Sigur că individul va înfunda puşcăria (doar o justiţie canceroasă l-ar putea lăsa în libertate), dar asta nu-l va face mai puţin periculos. După ce-şi va ispăşi pedeapsa, beţivul tupeist - dotat de tăticuţu', din banii săi de medic bugetar şi politician local, cu un Alfa Romeo de toată frumuseţea - va putea goni din nou pe şoselele patriei, mort de beat şi dornic de aventuri macabre.

De-a dreptul penibilă este sancţiunea primită de o altă beizadea, de prin Călăraşi, care gonea cu 248 km/oră pe Autostrada Soarelui. Dobitocul cu pricina nu va putea urca la volan timp de 90 de zile. Atât prevede legea, nimic mai mult! Pac-pac, au trecut trei luni şi băiatu' lu' tata îşi va relua îndeletnicirea de vitezoman.

Dacă am trăi într-o ţară normală, aceste pericole sociale - bezmeticul din Oradea, beizadeaua din Caransebeş şi vitezomanul de pe autostradă - ar primi interdicţie pe viaţă de a mai conduce pe drumurile publice. Sau ar fi ţinuţi departe de volan vreo patru-cinci ani şi amendaţi cu valoarea maşinii pe care o gonesc nebuneşte.

Ştiţi ce înseamnă să le suspenzi permisul 90 de zile unor asemenea specimene? Este ca şi cum un individ ar ieş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu de proporții în București. O sută de persoane au fost evacuate, nu există victime

Ziare.com acum 17 minute
Un incendiu a izbucnit în după-amiaza zilei de vineri, 27 septembrie, la Cinematograful Gloria din Capitală. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale. Până la sosirea forțelor de intervenție, o sută de persoane au fost evacuate. Din primele infor

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha acerbă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 24 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 44 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum 40 minute
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum o ora
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum o ora
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum o ora
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

29°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

25°
vin.

19°/25°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°